x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cuba isi arata muschii

Cuba isi arata muschii

de Ana Ilie    |    19 Aug 2006   •   00:00
Cuba isi arata muschii

In vreme ce presedintele Fidel Castro se reface incet-incet dupa operatia suferita la sfarsitul lunii trecute, fratele sau septuagenar, Raul Castro, a decretat mobilizarea.

Raul Castro, liderul de la Havana, a declarat intr-un lung interviu acordat publicatiei oficiale a partidului comunist cubanez, Granma, ca Fidel "se simte mai bine" si ca s-au luat toate masurile pentru ca un eventual atac american asupra insulei sa fie dejucat, relateaza AFP.

Acesta este primul interviu public al lui Raul Castro de la internarea fratelui sau, la data de 31 iulie. Raul a preluat de la Fidel conducerea Cubei, pana cand acesta isi va reveni suficient pentru a-si putea exercita din nou atributiile de lider. Astfel, Fidel Castro, in varsta de 80 de ani, are in spital timpul si dispozitia pentru a "se reface progresiv si in mod satisfacator", dupa operatia chirurgicala la care a fost supus, ca urmare a unei hemoragii intestinale. Insanatosirea liderului cubanez se datoreaza "extraordinarei sale naturi fizice si mentale", a apreciat fratele sau, in varsta de 75 de ani.

ATITUDINE. "Am luat toate masurile pentru a impiedica orice tentativa de agresiune. Poporul da dovada de o formidabila incredere in sine", a anuntat Raul, in reactie la un plan de accelerare a tranzitiei politice in Cuba aprobat de catre presedintele american George Bush. Raul Castro a apreciat ca planul lui Bush si amenintarile voalate ale acestuia la adresa celor care se vor opune denota o "atitudine de o mare stupiditate". Numarul doi la Havana a mai apreciat ca Washingtonul "ar trebui sa stie clar ca nu se ajunge nicaieri in Cuba cu dictate si amenintari". In schimb, Raul sustine: "Noi am dorit intotdeauna sa normalizam relatiile pe picior de egalitate. Nu admitem insa politica de forta si de ingerinta pe care actuala administratie americana o practica cu regularitate".

Asa ca Havana a mobilizat deja "zeci de mii" de rezervisti si militieni, pentru ca Raul a decis "sa ridice de maniera substantiala capacitatea si dispozitivul de lupta". Cei mobilizati "au indeplinit sau vor indeplini un important ciclu de pregatire si coeziune pentru lupta".

ANALIZA
"Anumiti partizani ai politicilor dure din imperiul american au crezut la 31 iulie ca a venit momentul sa distruga revolutia" - Raul Castro
×
Subiecte în articol: externe castro raul raul castro