x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Curtea Constituţională a Republicii Moldova a anulat deciziile din 7-9 iunie. Dodon confirmă încheierea crizei politice

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a anulat deciziile din 7-9 iunie. Dodon confirmă încheierea crizei politice

15 Iun 2019   •   17:30
Curtea Constituţională a Republicii Moldova a anulat deciziile din 7-9 iunie. Dodon confirmă încheierea crizei politice

Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi-a anulat sâmbătă hotărârile luate în zilele de 7-9 iunie, decizie în urma căreia preşedintele Igor Dodon a anunţat că criza politică a fost depăşită, relatează Unimedia şi Deschide.md

Preşedintele Curţii Constituţionale a precizat că la baza deciziei adoptate au stat "demersul judecătorilor Curţii Constituţionale şi decizia plenului Curţii Constituţionale prin care s-a admis revizuirea actelor Curţii".

"Se revizuiesc şi se anulează decizia Curţii Constituţionale nr.83 din 7 iunie 2019, hotărârea Curţii Constituţionale nr.13 din 8 iunie 2019, hotărârea Curţii Constituţionale nr.14 din 8 iunie 2019, hotărârea nr.15 din 8 iunie 2019, avizul Curţii Constituţionale nr.1 din 9 iunie 2019 şi avizul Curţii Constituţionale nr.2 din 9 iunie 2019", a declarat preşedintele CCM, Mihai Poalelungi.

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, mai precizează Curtea.

Astfel, au fost anulate hotărârile prin care data de 7 iunie a fost declarată termen-limită pentru investirea Guvernului, hotărârile prin care au fost declarate neconstituţionale deciziile Parlamentului de alegere a Zinaidei Greceanîi în funcţia de speaker şi învestire a Guvernului în frunte cu Maia Sandu, dar şi suspendarea din funcţie a lui Igor Dodon pentru ca premierul Pavel Filip să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului şi să convoace alegeri parlamentare anticipate pentru data de 6 septembrie.

În urma acestui anunţ, preşedintele Igor Dodon a anunţat că criza politică şi cea constituţională a fost depăşită. "Salut Decizia Curţii Constituţionale de astăzi de revizuire a hotărârilor pronunţate în data de 7-9 iunie 2019. Toate interpretările juridice defectuase care au dus la instituirea crizei politice şi instituţionale în Republica Moldova au fost înlăturate. Criza politică şi constituţională a fost depăşită. Cu Doamne ajută!", a scris Dodon.

Anterior, premierul Maia Sandu a anunţat amânarea unui marş al blocului ACUM şi PRSM, programat să se desfăşoare duminică.

De la sfârşitul săptămânii trecute în Republica Moldova s-a instalat o dualitate de putere. Sâmbăta trecută, Partidul Socialiştilor (PSRM) al lui Igor Dodon s-a aliat cu Blocul ACUM (PAS plus PPDA) şi au învestit un nou guvern condus de premierul Maia Sandu.

A doua zi, la solicitarea Partidului Democrat (PD), Curtea Constituţională a Republicii Moldova, despre care se spune că este aservită liderului democraţilor, Vlad Plahotniuc, a decis suspendarea temporară a lui Igor Dodon din funcţia de preşedinte, iar premierul în exerciţiu, Pavel Filip, a fost numit preşedinte interimar.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Igor Dodon