Un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter a determinat întreruperi ale curentului, afectând circa 32.000 de persoane din oraşele chiliene Iquique şi Alto Hospicio (nord), precum şi alunecări de teren, fără să fie raportate victime, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Cutremurul a avut loc miercuri la ora locală 20:02 (00:02 GMT joi) în regiunea de nord Tarapacá şi a afectat aceleaşi localităţi care au fost lovite de seismul de 8,3 grade pe scara Richter din 1 aprilie, care a provocat opt decese şi tsunami.
De data aceasta nu au existat morţi, însă potrivit postului de radio Biobío, o femeie în vârstă de 60 de ani a decedat în urma unui stop cardiorespirator provocat de mişcările telurice.
Seismul a provocat pene de curent şi alunecări de teren, care au blocat autostrada A-16 ce leagă localităţile Iquique şi Alto Hospicio, în dreptul kilometrilor 41 şi 42.
Serviciul Hidrologic şi Oceanografic al Armatei (SHOA) a indicat că mişcarea seismică nu a întrunit condiţiile pentru a genera valuri de tip tsunami în largul coastelor ţării. Seismul a avut epicentrul la 16 kilometri est de Iquique şi s-a produs la o adâncime de 50,5 de kilometri.