x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe David Cameron: Raidurile ruşilor îl ajută pe 'măcelarul' Bashar al-Assad

David Cameron: Raidurile ruşilor îl ajută pe 'măcelarul' Bashar al-Assad

03 Oct 2015   •   20:16
David Cameron: Raidurile ruşilor îl ajută pe 'măcelarul' Bashar al-Assad

Premierul britanic David Cameron s-a alăturat sâmbătă celor care critică raidurile aeriene ale Rusiei în Siria, declarând că ruşii înrăutăţesc lucrurile şi-l ajută pe preşedintele sirian Bashar al-Assad să rămână la putere, informează DPA.

"Este cât se poate de clar că Rusia nu face distincţie între ISIL (Statul Islamic) şi grupurile legitime ale opoziţiei siriene şi, drept rezultat, îl sprijină de fapt pe măcelarul Al-Assad, îl ajută, şi nu face decât să înrăutăţească situaţia. Pe bună dreptate, (ruşii) au fost condamnaţi în întreaga lume arabă pentru ceea ce au făcut şi cred că lumea arabă are dreptate în această privinţă", a spus Cameron.

Totodată, premierul britanic a apreciat că trebuie să se profite de momentul actual, pentru "a impune un plan atotcuprinzător care să aducă tranziţia politică în Siria, deoarece acesta este răspunsul pentru revenirea păcii în regiune". Ca şi în alte ocazii, Cameron a insistat că Bashar al-Assad nu trebuie să joace vreun rol într-o viitoare administraţie siriană. AGERPRES

×
Subiecte în articol: david cameron siria raiduri aeriene ruse