“Nunta (dintre William şi Kate, n.r.) nu va fi o eveniment de stat de vreme ce prinţul William nu este nici suveran, nici moştenitor al tronului”, a declarat un reprezentant al Palatului St. James. Surse citate de ziar spun că cei doi îndrăgostiţi vor avea aproxiamtiv 2.000 de invitaţi şi preferă ca aceştia să fie oameni simpli, din popor, şi nu demnitari sau VIP-uri. Cu toate acestea, tabloidul susţine că preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi soţia sa, Carla Bruni, ar putea lua parte la ceremonia pe care viitorii miri o consideră mai degrabă o manifestare dedicată poporului, şi nu o nuntă regală în adevăratul sens al cuvântului. Excluderea preşedintelui american, deşi nu este confirmată oficial, ar reprezenta o încălcare a tradiţiei: În 1981, liderul SUA Ronald Reagan şi soţia sa au fost invitaţi la nunta prinţului Charles şi prinţesa Diana; la ceremonie a participat doar Prima Doamnă a SUA, deoarece preşedintele era prea slăbit să călătorească; cei doi au fost invitaţi la nunta, organizată în 1986, a prinţului Andrew cu Sarah Ferguson, deşi evenimentul nu era considerat ca având importanţă de stat.