x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Decizie istorică! Germania expulzează în premieră doi străini născuţi pe teritoriul său

Decizie istorică! Germania expulzează în premieră doi străini născuţi pe teritoriul său

22 Mar 2017   •   11:40
Decizie istorică! Germania expulzează în premieră doi străini născuţi pe teritoriul său

Berlinul va expulza spre ţara lor doi străini născuţi în Germania bănuiţi că au pregătit un atac islamist, un prim simptom al înăspririi legislaţiei germane după atentatul de la Berlin din luna decembrie, transmite AFP. Tribunalul administrativ federal, sesizat de Ministerul de Interne al landului Saxonia Inferioară, a dat undă verde expulzării a doi indivizi, un nigerian de 22 de ani şi un algerian de 27 de ani, reţinuţi la 9 februarie la Goettingen (centru) în cadrul unei vaste percheziţii, a anunţat marţi ministrul de interne al acestui land, social-democratul Boris Pistorius. 

Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al landului Saxonia Inferioară, citat de agenţia germană DPA, este vorba despre o primă decizie de acest fel în Germania. Cei doi bărbaţi, plasaţi în arest provizoriu, erau suspectaţi de poliţie că pregătesc un atentat islamist. Cunoscuţi pentru aparteneţa la mediile salafiste, ei erau clasaţi ca potenţial "periculoşi", scrie AgerpresUn drapel al organizaţiei Stat Islamic, precum şi o armă de foc le-au fost confiscate fiecăruia la Goettingen, unde locuiau împreună cu familiile lor. Atentatul "ar fi putut avea loc în orice moment", a precizat poliţia, fără să poată stabili dacă armele descoperite erau prevăzute să servească acestui atac. 

Parchetul nu s-a sesizat pentru declanşarea unei anchete penale, considerând că, deşi cei doi suspecţi au evocat posibilitatea de a comite un atentat, ei nu au decis nimic concret. Ministrul de Interne al landului Saxonia Inferioară, Boris Pistorius, a hotărât, totuşi, să lanseze procedura de expulzare, contestată de cei doi bărbaţi în faţa Tribunalului federal administrativ care în final a validat expulzarea lor. 

Potrivit sursei citate, ei urmează să fie expulzaţi rapid şi vor primi interdicţia definitivă de a reveni în Germania. Această decizie, iniţiată de un land condus de social-democraţi, ilustrează înăsprirea atitudinii autorităţilor germane după atentatul cu un camion, comis la 19 decembrie asupra unui târg de Crăciun la Berlin (12 morţi) de către Anis Amri. Acestui tunisian de 24 de ani i se refuzase cererea de azil, dar nu a fost expulzat niciodată, potrivit Berlinului, din cauza lipsei de cooperare a autorităţilor de la Tunis. 

La sfârşitul lui februarie, coaliţia formată de conservatori şi social-democraţi a cancelarului Angela Merkel a adoptat un proiect de lege vizând accelerarea expulzării a mii de solicitanţi de azil refuzaţi şi a străinilor consideraţi periculoşi pentru securitatea naţională sau a căror cerere de azil a fost respinsă.

×
Subiecte în articol: germania terorişti