O sinagoga antica a fost descoperită recent pe coasta Marii Galileei, in Israel, și, potrivit membrilor organizatiei crestine Legiunea lui Hristos, acesta ar fi de fapt templul unde Iisus ar fi predicat.
Ruinele vechi de peste 2000 de ani au fost scoase la lumină în timpul excavarilor ce au avut loc pentru constructia unui hotel. Sinagoga se afla in orasul Migdal din nordul Israelului, localitate ce se afla chiar deasupra anticului Magdala, locul unde traditia crestina spune ca s-a nascut Maria Magdalena, una dintre cele mai devotate discipole ale lui Iisus.
Organizația Legiunea lui Hristos, care detine situl arheologic, susține ca in acest loc Iisus le-ar fi predicat adeptilor săi, scrie Daily Mail.
Părintele Eamon Kelly a declarat pentru Haaretz ca exista dovezi importante care arata ca Iisus a predicat in aceasta sinagoga.
"Este prima sinagoga excavata vreodata in care Iisus a pasit si a predicat. A fost un rabin extrem de inteligent", a spus Kelly, care a precizat ca Iisus si-a petrecut cea mai parte a vietii sale aici, in nordul Israelului.
Evanghelia dupa Matei aminteste despre calatoria lui Iisus in orasul Magdala, localitate situata pe drumul urmat de negustorii care faceau comert intre Siria si Egipt.
Primele ruine au fost excavate în anul 2009, fiind descoperite întâmplător, în timpul lucrărilor la un şantier pentru construirea hotelului.
"Este o descoperire unica si foarte importanta. Sinagoga dateaza din perioada celui de Al Doilea Templu si in lume mai sunt doar sase astfel de sinagogi", a declarat Dina Avshalom-Gorni, sefa echipei de arheologi.