x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Discuții militare între SUA și China pe tema Taiwanului

Discuții militare între SUA și China pe tema Taiwanului

de Redacția Jurnalul    |    06 Apr 2024   •   10:40
Discuții militare între SUA și China pe tema Taiwanului
Sursa foto: hepta

Oficiali militari americani s-au întâlnit cu omologii lor chinezi la începutul acestei săptămâni pentru în Hawaii, discuțiile fiind axate pe modul în care cele două țări pot opera în siguranță, au declarat vineri oficiali americani, citați de Reuters.

Președintele american Joe Biden a încercat să gestioneze tensiunile legate de Marea Chinei de Sud în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele chinez Xi Jinping, marți.

Cei doi lideri au convenit să reia discuțiile militare directe atunci când s-au întâlnit în noiembrie 2023.

Într-o declarație, armata americană a precizat că oficialii din ambele țări „au trecut în revistă evenimentele legate de siguranță din ultimii ani și au discutat despre susținerea siguranței și profesionalismului operațional maritim și aviatic”.

Ministerul chinez al Apărării a declarat separat sâmbătă că, în cadrul întâlnirilor, cele două părți au efectuat schimburi sincere și constructive cu privire la situația securității maritime și aeriene dintre China și SUA.

În cadrul reuniunilor, China s-a opus, de asemenea, cu fermitate oricărei încercări de a pune în pericol suveranitatea și securitatea sa în numele libertății de navigație și de survolare, a precizat ministerul.

Discuțiile, cunoscute sub numele de grupul de lucru pentru acordul consultativ maritim militar (MMCA), au avut loc pe 3 și 4 aprilie la Honolulu și au fost prima întâlnire de acest fel din 2021.

Înainte de întâlnirea din noiembrie dintre Biden și Xi, relațiile dintre cele două superputeri deveniseră din ce în ce mai acerbe, cu fricțiuni pe teme de la Taiwan la activitatea militară a Chinei în Marea Chinei de Sud.

În octombrie, armata americană a declarat că avioane militare chineze au efectuat manevre riscante în apropierea aeronavelor americane de aproape 200 de ori din 2021.

Mediafax

×
Subiecte în articol: sua China ajutor militar Hawaii taiwan