x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Doi români, arestaţi pentru scrierea unor mesaje de ameninţare la adresa directorului La Stampa

Doi români, arestaţi pentru scrierea unor mesaje de ameninţare la adresa directorului La Stampa

08 Mar 2010   •   00:00

Românii, fără domicilii şi fără antecedente penale, au fost suprinşi în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în timp ce scriau cu vopsea pe un zid al clădirii un mesaj de ameninţare cu moartea la adresa lui Mario Calabresi, directorul cotidianului La Stampa. Cei doi susţin că au fost plătiţi pentru a scrie mesajul, fără a şti cui se adresează acesta.



Suspecţii au fost imobilizaţi de agenţii de pază de la sediul cotidianului La Stampa, care îi observaseră prin intermediul camerelor de supraveghere.

Înainte de a fi imobilizaţi, cei doi români scriseseră următorul mesaj: "Calabresi vei avea sfârşitul tatălui tău" şi "Calabresi fascistul". Mario Calabresi, directorul ziarului La Stampa, este fiul comisarului Luigi Calabresi, ucis la Milano într-un atentat al extremei-stânga comis în mai 1972, scrie Mediafax.

Cei doi români arestaţi au 21, respectiv 35 de ani, şi încă nu au furnizat informaţii pentru identificarea celor care i-au plătit pentru această acţiune.

Este a cincea oară de când Mario Calabresi este la conducerea La Stampa când publicaţia este vizată de ameninţări.

La Stampa, cu sediul la Torino, este unul dintre cele mai cunoscute ziare italiene, ocupând locul patru ca vânzări după Corriere della Sera, La Repubblica şi Il Sole 24 Ore.

×
Subiecte în articol: externe