Donald Trump a prezentat pe propria rețea de socializare, Truth Social, o statistică. Potrivit acesteia, valoarea amenzilor plătite în Uniunea Europeană de companiile de tehnologie americane este mai mare decât taxele plătite de companiile europene.
„Acest lucru este foarte nedrept pentru companiile noastre de tehnologie și pentru Statele Unite ale Americii”, este concluzia lui Donald Trump.
Statistica prezentată de Trump pe rețeaua de socializare arată că Uniunea Europeană adună din amenzile acordate companiilor americane din domeniul tehnologiei mai mult decât din toate taxele plătite de companiile europene din același sector.
Cifrele publicate de Trump mai arată că „în 2024 UE a amendat companiile tehnologice americane cu 3,8 miliarde de dolari, în timp ce companiile europene din domeniul tehnologic au plătit doar 3,2 miliare de dolari sub formă de taxe”.
(sursa: Mediafax)


