Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că are în vedere primirea Braziliei în NATO, transmite Reuters.
"Ne vom gândi foarte, foarte serios la asta în ceea ce priveşte - fie că este NATO, fie ceva în legătură cu alianţa", a declarat Trump reporterilor, cu ocazia primirii la Casa Albă a omologului său brazilian, Jair Bolsonaro.
Până acum, singura ţară latinoamericană ce s-a alăturat NATO ca "partener global", fără obligaţia de a participa la acţiuni militare, este Columbia, care a primit acest statut în 2018.
Preşedintele SUA a adăugat că susţine şi eforturile Braziliei de a adera la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), din care fac parte state cu economii avansate. Brazilia, a cărei economie este a opta din lume ca mărime, a cerut să fie primită în OCDE în 2017.
Un oficial de rang înalt din echipa de economişti a lui Bolsonaro a declarat vinerea trecută agenţiei Reuters că nu se aşteaptă ca guvernul SUA să îşi declare sprijinul pentru primirea Braziliei în OCDE în timpul vizitei preşedintelui brazilian la Washington.
Înainte de întâlnirea cu Trump în Biroul Oval al Casei Albe, Bolsonaro a anunţat că turiştii americani nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în Brazilia. Într-un interviu acordat luni seara televiziunii Fox News, el a afirmat că susţine programul lui Trump privind imigraţia, inclusiv construcţia unui zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul.
AGERPRES