Hepta Donald Trump
Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că faptul că a fost confirmat cu noul coronavirus a fost „o binecuvântare de la Dumnezeu”.
Trump a menționat că faptul că a contactat COVID-19 i-a permis să testeze tratamente experimentale pe care ca promis că le va face gratuite pentru toți concetățenii săi, potrivit. De asemenea, acesta a subliniat în mod repetat cât de bine se simte în timpul recuperării de pe urma noului coronavirus.
„Bună! Poate m-ați recunoscut. Sunt președintele vostru preferat. Mi-au dat Regeneron și a fost incredibil. M-am simțit bine numaidecât. M-am simțit la fel de bine încă de acum trei zile, cum mă simt și acum. Avem Regeneron și mai avem un medicament similar de la Eli Lilly (companie farmaceutică americană, n. r.), și încercăm să le autorizăm prin procedură de urgență. Vreau ca toată lumea să primească același tratament ca președintele vostru. Mă simt perfect. Cred că a fost o binecuvântare de la Dumnezeu că l-am luat (virusu, n. r.). Tot răul a fost spre bine. M-am infectat. Auzisem despre acest medicament și am spus că vreau să-l iau și eu. A fost la sugestia mea. Cred că dacă nu mă infectam, încă ne uitam la o mulțime de medicamente. Dar a avut un efect fantastic. Vreau să-l aveți și voi ce am luat eu. Îl voi face gratuit. Nu va trebui să-l plătiți. Nu a fost vina voastră ce s-a întâmplat. Este vina Chinei. Iar China va plăti un preț foarte mare pentru ce a făcut țării noastre.", a afirmat Trump, într-un mesaj video publicat miercuri pe Twitter.
Donald Trump a fost externat luni seară, după ce a petrecut trei nopți în Centrul medical Walter Reed, unde a primit medicamente experimentale.
„Mă simt foarte bine. Nu vă temeți de COVID, nu îl lăsați să vă domine viața! Am dezvoltat, în timpul Administrației Trump, medicamente și cunoștințe medicale extraordinare. Mă simt mai bine decât acum 20 de ani!”, a scris Trump pe Twitter, înainte de externare.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, spune că își mută biroul în teren și anunță amenzi pentru cei care aruncă gunoaie pe domeniul public. Acest lucru se va întâmpla de joi, când începe...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, (foto) a anunțat luni seara, la Radio România Actualități că economistul Ştefan Paraschiv, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie Romaero Băneasa, va fi...
Un incendiu a izbucnit, luni seara, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Trei cadre medicale au fost transportate la un alt spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar alte zeci de persoane au fost evacuate....
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarant, luni seara, că educația nu îmbolnăvește și îi învață pe copii să respecte regulile. Este un atac indirect la adresa lui Vlad Voiculescu, ministrul...
Secretarul de stat Raed Arafat a vorbit, luni, la „Punctul de întâlnire”, despre măsurile preconizate de autorități pentru a limita răspândirea coronavirusului, în contextul în care în România au fost...
Iranul a intensificat activităţile de purificare a uraniului în complexul nuclear din Natanz, anunţă Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), conform agenţiei Reuters.
"Pe 7 martie 2021,...
Un accident a avut loc luni seara în localitatea Otopeni. Trei persoane au fost rănite, după ce o mașină s-a lovit de o autoutilitară. Printre victime sunt și doi copii. Traficul rutier este blocat pe sensul de me...
Administraţia Joseph Biden a anunţat, luni după-amiază, că este la curent cu eforturi ale serviciilor secrete din Rusia de a dezinforma în legătură cu vaccinurile anticoronavirus produse de companiile Pfizer şi...
Institutul Național de Sănătate Publică - Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat de laboratorul de la Balș că în România au fost confirmate două cazuri de in...
Uniunea Europeană a criticat, luni, restricţiile de călătorie impuse de unele ţări, în contextul unei decizii a Belgiei de a prelungi unele interdicţii până în aprilie, catalogând măsurile drept...
Peste 43.000 de români au fost vaccinați luni și au fost înregistrate 112 reacții adverse, anunță Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
Un număr de...
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susține că autoritățile nu vor închide bisericile din Constanța din cauza epidemiei de Covid 19. Nu se vor închide la noi, să luptăm împreună și să ne mărturisim...
Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Sibiu și Inspecția Sanitară de Stat, după dezvăluirile unui fost angajat care spune că la ATI Sibiu s-au omorât oameni, prin sedare, scrie Mediafax.
În...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.
„Președintele Klaus Iohannis a promulgat luni, 8 martie 2021, Legea bugetului...
Drumul de la eroism la incompetență se parcurge cu viteza redactării unui titlu de impact în presă, transmit reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, după dezvăluirile șocante ale unui...