x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump lovește din nou Beijing-ul

Donald Trump lovește din nou Beijing-ul

de Şerban Mihăilă    |    17 Sep 2018   •   12:30
Donald Trump lovește din nou Beijing-ul
Sursa foto: Sylvaine Poitau

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să anunțe noi taxe, de aproximativ 200 de miliarde de dolari, pentru importurile din China, au declarat surse din administrația de la Washington, citate de „The Wall Street Journal”. Procentual, nivelul taxei pentru această posibilă rundă tarifară este de 10%, sub cota de 25% vehiculată inițial de oficialitățile executivului condus de liderul de la Casa Albă.

 

Noua decizie a fost adoptată pentru a pune presiune pe Beijing înaintea negocierilor comerciale dintre cele două părți și oferă Statelor Unite un avantaj strategic în timpul tratativelor pe tema presupusei practici impuse de chinezi firmelor americane, care trebuie să dezvăluie secrete tehnologice pentru a putea face afaceri în China, scrie publicația „The Wall Street Journal”, citată de CNN. În același timp, însă, impunerea de noi tarife are un potențial exploziv, escaladând la un nivel periculos tensiunile comerciale dintre SUA și China. CNN mai dezvăluie că Trump și-a presat în permanență administrația pentru a continua politica tarifelor majorate. Liderul de la Casa Albă s-a întâlnit recent cu principalii săi colaboratori, cerându-le să mențină strategia de până acum. La 7 septembrie, Trump  avertizase că are pregătite alte taxe asupra importurilor chineze, în valoare de 267 de miliarde de dolari, peste cele care vor fi vizate săptămâna aceasta. Dacă s-ar aduna toate tarifele, importurile totale din China care se confruntă cu taxe ar depăşi 505 miliarde de dolari, reprezentând mărfuri pe care SUA le-au importat de la chinezi anul trecut. Până în momentul de față, administrația Trump a impus taxe vamale de 25% pentru importurile de oțel și de 10% pentru cele de aluminiu. Concomitent, Washington-ul a adoptat deja tarife vamale suplimentare de 25% pentru mărfuri în valoare de 50 de miliarde de dolari, provenite din China. Tarifele viitoare se vor afla pe o listă care includ produse pentru tehnologia internet şi alte articole electronice, circuite imprimate şi bunuri de consum, inclusiv fructe de mare, mobilier şi produse de iluminat, pneuri, produse chimice, materiale plastice, biciclete şi scaune pentru copii. Toate acestea vor deveni mult mai scumpe pentru americani. Trump a cerut ca Beijing-ul să îşi reducă excedentul comercial de 375 de miliarde de dolari cu SUA, politicile finale vizând achiziţionarea de tehnologii şi proprietăţi intelectuale în America şi retragerea subvenţiilor industriale pentru tehnologiile înalte. Deocamdată, potrivit Biroului de Statistică al SUA, în primele 7 luni din acest an, importurile din China au crescut cu aproape 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. Săptămâna trecută, cele două puternice economii mondiale păreau că înregistrează progrese în domeniul comerţului. Trezoreria americană i-a invitat la discuţii pe înalţi oficiali chinezi, inclusiv pe vicepremierul Liu He.

Ripostă dură a Chinei

De cealaltă parte, China acuză SUA de „intimidare comercială” și a trecut, pe bază de reciprocitate, la tarife suplimentare „în oglindă”. Beijing-ul a promis deja că va lovi din nou, impunând taxe unei alte tranșe de exporturi americane, în valoare de 60 de miliarde de dolari, ce vor afecta produse precum carne, cafea, mobilă și componente auto.

 

Președintele a fost extrem de clar în privința faptului că el și administrația sa vor continua să combată practicile comerciale incorecte ale Chinei”.

Lindsay Walters, purtătoare de cuvânt a Casei Albe

×