Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că anulează conferinţa sa de presă prevăzută pentru finalul summitului organizat la Londra cu prilejul aniversării a 70 de ani de la crearea NATO, informează AFP şi Reuters.
''Voi anula conferinţa de presă'', a transmis el în timpul dejunului de lucru la care participă şefii de stat din ţările care alocă apărării cel puţin 2% din PIB.
''Când se termină întâlnirile de astăzi, voi pleca direct la Washington. Nu vom face o conferinţă de presă la încheierea summitului NATO, pentru că am făcut destule în ultimele zile'', a scris Trump pe Twitter.
El sugerase anularea acestei conferinţe de presă şi anterior, într-o declaraţie în care a părut iritat faţă de o discuţie ironică la adresa lui pe care camerele video ale presei au surprins-o marţi între preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul canadian Justin Trudeau şi premierul britanic Boris Johnson.