x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe "E bun ca un român – a spus fiica mea, care nu se uită la ştiri"

"E bun ca un român – a spus fiica mea, care nu se uită la ştiri"

de Carmen Plesa    |    27 Mai 2009   •   00:00
"E bun ca un român  – a spus fiica mea, care nu se uită la ştiri"

Daria Bignardi, o vedetă a televiziunilor italiene, relatează pe blogul ei o întâmplare care a făcut-o să înţeleagă cât de intoleranţi au deveniţ conaţionalii ei din cauza modului în care presa vorbeşte despre imigranţi.



"În clădirea în care locuiesc se renovează un apartament de la primul etaj. Se refac băile şi bucătăria, aşa cum am aflat de la noii proprietari, care s-au scuzat pentru zgomotul şi neplăcerile cauzate (...) Echipa de muncitori e foarte disciplinată. Încep exact la 8 dimineaţă şi fix la 5 după-amiază termină. Fac curat imediat şi încearcă să deranjeze cât mai puţin. Vorbesc încet, nu i-am auzit niciodată ţipând. Într-una din zile chiar mă gândeam că muncitorii din Bergamo (localitate din Lombardia) nu mai sunt cei de altădată...

Ieri dimineaţă, am coborât în curte cu fetiţa care voia să meargă la şcoală cu bicicleta. Încerc de fiecare dată să o descurajez, căci prefer să o duc de mână. Ştiu că sunt ultimii ani, în curând va dori să meargă singură, aşa cum face fratele ei, şi va trebui să spun adio plimbării mână în mână, care dimineaţă, când aerul din Milano e încă respirabil, e un moment tare frumos.

Îi arăt că pe şaua bicicletei e un găinaţ de porumbel şi că nu avem nimic cu care să curăţăm. Unul dintre muncitorii care lucra în curte, un tânăr, îl strigă pe un coleg care e la primul etaj. E prima dată când îi aud vocea. Îi cere să-i arunce pulovărul. «Acela portocaliu»,  spune cu un accent pe care nu-l recunosc şi care nu pare de prin Bergamo. Pulovărul e aruncat şi el se repede să cureţe cu el şaua bicicletei, în timp ce fetiţa îl priveşte cu gura căscată. E o fetiţă milaneză, nu e obişnuită să vadă gesturi drăguţe din partea necunoscuţilor.  Îi mulţumim mult şi eu îl întreb «De unde eşti?». «Sunt român», spune, plecând privirea. Se ştie că la noi românii nu sunt printre imigranţii preferaţi.

Nici nu mai avem imigranţi preferaţi. Se pare că în ultimul timp nu mai tolerăm pe nimeni. La Brescia, le-am interzis pachistanezilor să joace cicket. La Roma sunt atacaţi bengalezii costumaţi care sărbătoresc Anul Nou.  Cei 227 de oameni repatriaţi în Libia n-au interesat pe nimeni, deşi statisticile spun că printre ei erau, cu siguranţă, cel puţin 100 de persoane care ar fi avut dreptul să primească azil politic. 100 de oameni care probabil acum sunt persecutaţi, departe de ochii noştri şi de inima noastră.

Scria Zygmunt Bauman că «frontierete, materiale sau morale, din var şi cărămizi ori simbolice, sunt de multe ori câmpuri de luptă, dar sunt şi workshop-ul unde se crează arta de a tră împreună, terenurile unde sunt aruncate şi germineză (conştient sau nu) seminţele viitoarei umanităţi».

Aseară, fiica mea, comentând o întâmplare, a spus «acela e drăguţ ca un român». Nu se uită, deocamdată, la jurnalele de ştiri, dar i se întâmplă să vorbească cu oamenii".
 Pe blogul jurnalistei au apărut mai multe comentarii pozitive legate de români - unul dintre acestea laudă în mod special româncele care îngrijesc bătrâni italieni - şi condamnă intoleranţa italienilor faţă de imigranţi.

Îngrijitoarele românce, sudamericance sau ucrainience vin la ghişeu ca să-mi aducă actele de invaliditate ale "doamnelor lor", uneori le însoţesc personal, le susţin, le ajută să se aşeze şi să se ridice, pleacă ţinându-se de braţ şi zâmbesc mereu. Cer explicaţii spunând "vă rog frumos" şi îţi mulţumesc când le obţin. Tac atunci când alte persoane de la rând înjură de totţi sfinţii pe străinii care vin şi le iau lor slujbele de italieni oneşti. Nu mi-au spus niciodată că sunt o moşcăită.
Odată, un domn de 90 de ani i-a telefonat colegei mele pentru că voia să ştie dacă, în cazul în care s-ar căsători cu îngrijitoarea lui româncă, iar el apoi ar muri, ea ar primi pensie de urmaş. Când a primit răspunsul afirmativ a exclamat: "atunci o s-o cer de nevastă, pentru că femeia asta e un înger. Fii mei mi-au închis toate uşile în nas pentru că sunt angajaţi nu merită nici măcar un euro din munca mea".
Felicitări cuplului!
Alessandra


Nu e o surpriză să citesc despre delicateţea acelui om. Şi NU TREBUIE să ne surprindă, pentru că asta ar fi ca şi cum gestul său ar fi o excepţie. Şi noi, italienii care trăim în străinătate, suntem nevoiţi să plecăm privirile de câte ori vine vorba de "mafia italiană".
Erika


Intoleranţa se naşte din ignoranţă. Nu se face educaţie, cu siguranţă, privind la tv...dar, pentru că fiica ta e încă mică, poate fi învăţată să nu eticheteze oamenii după etnie sau apartenenţa la un grup...
Wallybis


Morala acestei întâmplări este că fără jurnalele de ştiri am putea privi lumea fără "ochelari de cal", lucru pe care copiii reuşesc să-l facă mult mai uşor decât noi, adulţii.
Dari B.


De ce sperie ideea unei societăţi multietnice? În clasa fiicei mele sunt români, dar şi africani, iar copiii nu se miră de asta, poate doar când vine vorba de numele mai greu de pronunţat sau de faptul că mica prietenă are trăsăturile "bronzate", cum spune cineva.
(...) copiii, care sunt viitorul nostru, se mai ceartă pentru câte un joc, dar nu pentru o naţionalitate
Rita


(...) locuiesc în Germania, la Hamburg. Angajatul unui bar la care merg e un băiat român şi cred că e persoana cea mai bună pe care o cunosc (...) de curând, a venit vorba că sunt italiancă şi el a făcut o faţă ciudată. Mi-a spus că ai lui locuiesc în Veneto (n..r regiune din Italia). Când am auzit, EU am fost cea care şi-a coborât privirile.
piperpenny


Mulţumesc pentru acest articol care m-a impreionat nu doar prin conţinut, ci şi prin intenţie, nu vreau să fac comentarii pe tema asta, mi-ar trebui prea mult spaţiu.
Spun doar că să fii străin e un sentiment, ca nostalgia, durerea sau dragostea şi poate să te facă să suferi chiar şi numai prin asta, nu mai e nevoie să te facă şi alţii să suferi
Sandro


"Un lucru pe care nu-l suport e că aceste persoane care comit infracţiuni sunt extracomunitarii: români, albanezi, polonezi. Probabil sunt rasistă, dar..."
Aceasta este o parte din tema de acasă, despre intoleranţă,  a unei fetiţe de 12 ani.  Când am luat-o la întrebări, pusă în faţa unor cuvinte dure şi ofensive, pe care nu le pot relata, a răspuns cu candoare:
"Tatăl meu spune că trebuie să se omoare toţi între ei şi trebuie să se întoarcă acasă, pentru că fură şi ucid".
Nu e nevoie de televiziune, sunt suficienţi aşa zişii "adulţi si maturi" pentru a forma o generaţie.
Jodee



Daria Bignardi este jurnalist şi realizator de emisiuni tv. Are 48 de ani, este căsătorită şi are doi copii: un fiu de 11 ani şi fiica despre care vorbeşte pe blog, Emilia, care are 5 ani. A realizat talk-show-uri şi emisiuni celebre pentru cele mai importante televiziuni italiene.

Talk-show-ul pe care îl face acum se numeşte "Era Glaciară" şi constă în patru interviuri cu personaje din lumea politicii, a spectacolului şi a culturii. Poate fi urmărită pe Rai Due, vineri seara.

×
Subiecte în articol: diaspora