x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Eliberari pe banda

Eliberari pe banda

de Irina Cristea    |    24 Iun 2005   •   00:00
Eliberari pe banda

Filipinezul Roberto Tarongoy, pus in libertate de rapitorii irakieni dupa opt luni de captivitate, pare sa fie, pana in acest moment, ostaticul eliberat dupa cea mai lunga detentie. Exista insa un coleg de-al sau american, Roy Hallums, rapit in aceeasi zi, despre care nu se mai stie nimic.

Batut, lovit cu patul pustii, cu ochii acoperiti cu banda adeziva si permenent amenintat ca i se va zbura capul de pe umeri. Asa si-a petrecut filipinezul Roberto Tarongoy cele opt luni in care a fost prizonierul unui grup de rebeli irakieni.

"Respectati-mi intimitatea! Nu vreau sa imi mai amintesc prin ce am trecut!". Acesta este apelul pe care fostul ostatic filipinez Roberto Tarongoy, eliberat, miercuri, de rapitorii irakieni, l-a adresat presei din tara sa.

Revenit in Filipine dupa opt luni petrecute in captivitate, marcat de stresul suferit si dorindu-si numai sa se linisteasca alaturi de familie, contabilul in varsta de 32 de ani a fost destul de zgarcit cu amanuntele privind rapirea si perioada in care a fost sechestrat de rebeli. El le-a facut cateva dezvaluiri jurnalistilor de la un post de televiziune filipinez, care au primit permisiunea de a calatori in acelasi avion cu el, in drum spre tara.

CHINUIT. "N-am vazut lumina soarelui timp de opt luni. Ochii mi-au fost acoperiti cu banda adeziva. Inca ma dor", le-a spus Tarongoy ziaristilor, explicand, astfel, de ce poarta ochelari de soare fumurii.

Tanarul a mai povestit ca nu stie unde a fost retinut, dar ca a petrecut toata perioada de captivitate in acelasi loc. Cat despre tratamentul de care a avut parte, Roberto Tarongoy a spus ca se temea non-stop pentru viata lui si ca rapitorii nu ii dadeau nici cel mai mic motiv sa se linisteasca. Il bateau, il loveau sau inghionteau cu arma si il amenintau cu moartea. Nici despre eliberare nu a putut da prea multe detalii, spunand doar ca a fost predat diplomatilor filipinezi aflati la Bagdad si care compuneau "celula de criza" formata de presedintele Gloria Arroyo.

Acum, Tarongoy nu vrea decat sa uite toate cele intamplate si sa-si gaseasca linistea, profitand si de faptul ca ziua eliberarii sale a coincis cu ziua in care el si sotia sa implineau trei ani de casnicie.

CERERI. Filipinezul a fost eliberat dupa indelungate negocieri intre autoritatile de la Manilla si rapitori. Cazul a cunoscut accente dramatice in luna martie, cand teroristii au adresat autoritatilor filipineze un ultimatum. Ei au amenintat ca il vor executa pe prizonier daca Filipinele nu inceteaza orice cooperare militara cu Statele Unite. Aceasta in conditiile in care presedintele Gloria Arroyo a ordonat anul trecut retragerea militarilor sai din Irak, la cererea unui grup de rebeli care luasera ostatic un sofer filipinez.

O alta cerere a rapitorilor lui Roberto Tarongoy a fost ca Guvernul de la Manilla sa ii readuca in tara pe cei 6.000 de filipinezi care muncesc in Irak. Ultimatumul, care expira la 11 martie, a fost apoi amanat pe un termen nedeterminat.

LUAT DIN BIROU
Roberto Tarongoy a fost rapit la inceputul lunii noiembrie din sediul din Bagdad al firmei saudite pentru care lucra. O data cu el au fost luati pe sus un american, un nepalez si trei irakieni. In afara de american, despre a carui soarta nu se stie nimic, ceilalti au fost pusi in libertate. Mii de filipinezi lucreaza in Irak, atrasi de salariile incomparabil mai mari decat cele de care ar avea parte in tara. Filipine a facut parte din coalitia din Irak dar presedintele a retras trupele anul trecut.

DISPARUT DE 235 DE ZILE
Au trecut peste 230 de zile de cand americanul Roy Hallums (foto), rapit o data cu filipinezul Roberto Tarungoy, nu este de gasit. Familia si autoritatile spera ca el este inca detinut de rebelii irakieni si ca nu a fost inca ucis. Rudelor, cel putin, le este tot mai greu sa isi pastreze optimismul, pentru ca despre Roy Hallums, a carui zi de nastere a fost ieri, nu se mai stie absolut nimic de la sfarsitul lunii ianuarie. Atunci, el a aparut intr-o inregistrare video filmata de rapitori si difuzata de postul de televiziune Al-Jazeera. Barbos si cu un aspect neingrijit, americanul adresa, atunci, un apel pentru a fi salvat. Surprinzator, el nu ii cere ajutorul presedintelui George W. Bush, ci unuia dintre inamicii acestuia, liderul libian Muammar Gaddafi. "Stiu ca Bush este un egoist caruia nu ii pasa de cei pe care chiar el i-a impins in acest iad. Le cer ajutorul liderilor arabi, in special presedintelui Muammar Gaddafi, care ii ajuta pe cei aflati in suferinta", suna ciudatul mesaj al americanului. Roy Hallums lucra pentru aceeasi companie saudita al carei angajat era Roberto Tarungoy. Daca informatiile privind demersurile facute de autoritatile SUA pentru a obtine eliberarea lui Hallums nu sunt aduse la cunostinta publicului, incercarile familiei sunt extrem de vizibile pe Internet. Exista un site dedicat lui Roy Hallums (http://royhallums.4t.com), in care fiica acestuia se roaga pentru eliberarea tatalui ei. Site-ul cuprinde fotografii, poezii, imaginile difuzate de Al-Jazeera, precum si rugamintile disperate adresate de familie tuturor celor care ar putea ajuta la salvarea lui Hallums. Un alt american, Abban Elias, pare sa detina tristul record al celei mai indelungate detentii. Elias, de profesie inginer, a fost rapit la 3 mai 2004. O inregistare video difuzata de Al-Jazeera a dovedit ca americanul in varsta de 41 de ani este in viata, la scurt timp dupa ce a cazut in mainile rebelilor. De atunci insa, nici un semn.
×
Subiecte în articol: externe tarongoy