Ziua Romaniei si Ziua poetului Mihai Eminescu au fost sarbatorite, duminica, pentru a patrulea an consecutiv, la Beijing, la Scoala Internationala "1 Octombrie", o scoala cu traditie in predarea limbilor straine. In prezenta ambasadorilor Romaniei si Republicii Moldova in R.P. Chineza si a oficialilor chinezi, de ziua poetului national Mihai Eminescu elevii au pregatit un spectacol dedicat culturii, traditiilor si obiceiurilor, in program fiind incluse o prezentare a portului traditional, dansuri si o sceneta reprezentand obiceiul casatoriei la romani.
Evenimentul de duminica s-a constituit si in prima prezenta publica, la Beijing, a noului ambasador al Romaniei in R.P. Chineza, E.S. Doru Romulus Costea. "Vedem in sarbatoarea noastra de astazi expresia prieteniei si afectiunii care caracterizeaza legaturile dintre romani si chinezi. Fiind impreuna in aceasta zi inseamna, totodata, ca distanta geografica dintre Romania si China devine neinsemnata prin recunoasterea reciproca si aprecierea deplina a valorilor specifice ale culturilor noastre", a declarat ambasadorul roman in fata unui auditoriu care a numarat peste 200 de elevi, cadre didactice si reprezentanti ai Ministerului Educatiei din China.
Ca o traditie deja impamantenita, evenimentul dedicat poetului Mihai Eminescu este sarbatorit impreuna cu Ambasada Republicii Moldova in R.P. Chineza. E.S. Ambasadorul Anatolie Urechenu a afirmat, in mesajul, sau ca anul 2012 este un an special in relatia dintre R. Moldova si R.P. Chineza, la 30 ianuarie urmand sa fie aniversati 20 de ani de la deschiderea relatiilor diplomatice comune. "Mihai Eminescu este parte a patrimoniului cultural romanesc comun al Romaniei si Republicii Moldova. Iata de ce, in fiecare an, suntem onorati sa fim alaturi de dumneavoastra la acest eveniment special organizat in China", a mai spus ambasadorul moldovean.
Scoala Internationala "1 Octombrie" (Ziua Nationala a R.P. Chineza) Beijing a fost infiintata in anul 1952 la initiativa fostului prim ministru Zhou Enlai si alti lideri chinezi. Astazi aici invata peste 4.000 de elevi, peste 400 de profesori asigura orele de curs, iar biblioteca include peste 240 de mii de titluri de carte. Totul intr-un spatiu care depaseste 156 de mii de mp unde se deruleaza cursuri sportive la diferite discipline, inclusiv de echitatie.
Citește pe Antena3.ro