O misiune de experţi se va deplasa în Haiti pentru a determina dacă resturile găsite în dreptul zonei de coastă a acestei ţări corespund epavei corabiei Santa Maria a lui Cristofor Columb, aşa cum susţine exploratorul american Barry Clifford, a anunţat luni UNESCO.
Experţii vor porni în misiune în următoarele luni, la cererea ministrului haitian al culturii, Monique Rocourt, care a cerut sprijinul Consiliului ştiinţific al Convenţiei UNESCO privind protecţia patrimoniului cultural subacvatic, a precizat într-un comunicat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), potrivit EFE.
Misiunea acestora va fi de a "evalua starea patrimoniului subacvatic" în dreptul zonei de coastă din nordul statului Haiti, unde au fost descoperite resturi ce pot aparţine uneia dintre cele trei ambarcaţiuni folosite în expediţia care a condus în 1492 la descoperirea Americii (Lumea Nouă).
Directorul general al UNESCO, Irina Bokova, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de traficul ilicit cu bunuri din patrimoniul subacvatic şi a cerut statelor să colaboreze cu Haiti pentru a da de urma obiectelor furate.
UNESCO a amintit că epava fusese vizitată în 2003 de mai mulţi exploratori şi că tot atunci s-a văzut un tun din secolul al XV-lea, care apoi a dispărut.