x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan a aprobat planul de apărare al NATO, dar vrea sprijin pentru combaterea kurzilor

Erdogan a aprobat planul de apărare al NATO, dar vrea sprijin pentru combaterea kurzilor

05 Dec 2019   •   20:50
Erdogan a aprobat planul de apărare al NATO, dar vrea sprijin pentru combaterea kurzilor

Turcia a aprobat un plan de apărare al NATO pentru ţările baltice şi Polonia, după ce unii aliaţi au solicitat sprijin, a declarat joi preşedintele Recep Tayyip Erdogan, adăugând însă că aliaţii nu trebuie să abandoneze Ankara în lupta ei împotriva terorismului, informează Reuters.

Reuters a relatat săptămâna trecută că Turcia a refuzat să aprobe planul de apărare, până când aliaţii nu vor acorda sprijin în lupta Ankarei împotriva miliţiei kurde Unităţile de Apărare a Poporului (YPG) în Siria.

Erdogan a declarat înainte de summit că Ankara va bloca planul până când aliaţii nu recunosc ca atare grupurile pe care Turcia le consideră organizaţii teroriste.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la finalul summitului că aliaţii nu au discutat despre miliţiile YPG şi că Turcia a ridicat blocajul asupra planului de apărare.

„Dacă vă uitaţi la discursurile de la summitul NATO, veţi vedea că toţi spun că sunt împotriva terorismului, dar din nefericire cu asta nu se luptă nimeni”, a spus Erdogan, care nu a vorbit cu presa internaţională miercuri, la sfârşitul summitului.

În cadrul unei conferinţe de presă de după summitul NATO de la Londra, unde liderii din Turcia, Franţa, Germania şi Marea Britanie au avut o întrevedere separată pe tema conflictului din Siria şi a refugiaţilor, Erdogan a spus că cei patru lideri se vor întâlni din nou la Istanbul, în februarie. El a spus că toţi cei patru lideri au fost de acord să se întâlnească în acest format cel puţin o dată pe an de acum înainte.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Recep Tayyip Erdogan nato kurzi