x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Erdogan acuză Riadul de crimă cu premeditare

Erdogan acuză Riadul de crimă cu premeditare

de Şerban Mihăilă    |    24 Oct 2018   •   11:50
Erdogan acuză Riadul de crimă cu premeditare

Pe fondul încercărilor disperate ale Riadului de a-l scoate basma curată pe prințul moștenitor Mohammed bin Salman pentru asasinatul de la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, președintele Turciei, Recep Taiyyp Erdogan, a declarat că uciderea „sălbatică” a jurnalistului Jamal Khashoggi a fost pregătită din timp. Liderul de la Ankara a spus că Turcia are dovezi clare, care demonstrează crima cu premeditare comisă meticulos de liderii saudiți.

„Serviciile noastre de informații și securitate au dovezi care arată că această crimă a fost planificată. A da vina în acest caz pe agenți de securitate și de informații nu este o explicație care să ne satisfacă, nici pe noi, nici comunitatea internațională”, a afirmat ieri Erdogan, citat de Reuters, într-un discurs rostit în fața parlamentarilor turci. El a adăugat că uciderea lui Khashoggi a fost un asasinat politic premeditat și pregătit cu minuțiozitate. Erdogan a contrazis astfel declarațiile oficiale contradictorii ale autorităților de la Riad, care, după ce timp de peste două săptămâni au susținut că jurnalistul a părăsit consulatul țării sale din Istanbul, au recunoscut în cele din urmă uciderea lui Khashoggi într-o „altercație neașteptată”, cu final „nefericit”, în interiorul consulatului. „Camerele de supraveghere de la consulatul saudit au fost retrase, iar toate înregistrările au fost şterse din memorie. Înregistrările camerelor de supraveghere arată că Jamal Khashoggi nu a părăsit consulatul”, a mai precizat Erdogan. Potrivit președintelui turc, citat de BBC, trei echipe formate din 15 cetățeni saudiți, între care și generali, au sosit la Istanbul cu zboruri separate din Arabia Saudită, în zilele și orele premergătoare asasinatului. Trei dintre agenți, sosiți cu o zi înaintea crimei, ar fi mers într-o acţiune de recunoaștere, într-o pădure din apropierea consulatului. Şeful statului turc a indicat că toate cele 18 persoane arestate în Arabia Saudită în acest caz sunt suspecții identificați de către serviciile de informaţii turceşti. Liderul de la Ankara a cerut judecarea acestora la Istanbul.

Cadavrul ar fi fost găsit

Erdogan a mai spus că autorităţile turce nu cunosc locul unde se află corpul lui Khashoggi şi a cerut Arabiei Saudite să dezvăluie identitatea unui „colaborator local”, care se presupune că a luat cadavrul din consulat. Săptămâna trecută, citând surse apropiate anchetei, presa guvernamentală turcă scria despre dezmembrarea cadavrului victimei și dizolvarea acestuia în acid. Ieri, în ziua în care Erdogan își susținea discursul, liderul Partidului Patriotic turc (VATAN), Dogu Perincek, făcea însă o declarație șocantă. „Surse de încredere de la serviciul de securitate de la Istanbul mi-au spus că trupul lui Khashoggi a fost găsit într-un puţ care se află într-o grădină din reşedinţa consulului general din Arabia Saudită”, a afirmat el, citat de „Sputnik”. Deși în timpul discursului său de ieri nu a menționat numele prințului moștenitor Mohammed bin Salman, Erdogan a dat peste cap toată strategia de apărare de până acum a Riadului, forțând Arabia Saudită să găsească o nouă explicație la criza pe care a provocat-o.

„Aşteptăm de la guvernul saudit să scoată la lumină responsabilităţile fiecăruia în acest caz, de la făptași la organizatori, şi să-i aducă în faţa justiţiei”.

Recep Taiyyp Erdogan

×
Subiecte în articol: erdogan