x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europa vrea să importe energie verde din Sahara prin cabluri submarine

Europa vrea să importe energie verde din Sahara prin cabluri submarine

de Redacția Jurnalul    |    27 Sep 2023   •   11:15
Europa vrea să importe energie verde din Sahara prin cabluri submarine
Sursa foto: Hepta

O firmă britanică vrea să construiască o centrală eoliană şi solară în Maroc care ar urma să trimită electricitate direct către Marea Britanie printr-o reţea de 3.800 de kilometri de cabluri submarine până în 2030, scrie The Economist, citat de Ziarul Financiar.

Hidrogenul verde nu este sin­gura posibilitate de a exporta energie regenerabilă. Xlinks, o firmă britani­că, vrea să construiască o centrală eoliană şi solară în Maroc care ar urma să trimită electricitate direct că­tre Marea Britanie printr-o reţea de 3.800 de kilometri de cabluri subma­rine până în 2030, scrie The Economist. Iar astfel de planuri, având în centru exporturi de energie regenerabilă din Africa de Nord către Europa, abundă.

Susţinută de firma britanică de energie Octopus Energy, Xlinks vrea să aducă energie solară din însoritul Maroc către înnorata Mare Britanie prin intermediul unor cabluri subma­rine. Pentru suma de 20 de miliarde de lire sterline, proiectul ar putea aco­peri 8% din cererea de energie a bri­tanicilor, suficientă pentru a ţine lu­minile aprinse în 7 milioane de locu­in­ţe, notează Sifted.

„Este un proiect nebunesc“, ad­mi­te Simon Morrish, CEO al Xlinks.

Deocamdată, Xlinks nu a con­struit nimic în Maroc, Marea Britanie sau pe fundul mării. În prezent, lucrează la studii pentru evaluarea rutei reţelei de cabluri. Din suma totală de 20 miliarde de lire sterline, compania a reuşit să atragă până acum 45 de milioane.

Principala provocare în cazul proiectelor de tipul celui dezvoltat de Xlinks este că există foarte puţini pro­ducători echipaţi pentru fabri­ca­rea cablurilor în sine. Pentru a solu­ţiona această problemă, Xlinks a creat compania XLCC care să fa­brice cablurile.

În cursa pentru energie verde, Europa priveşte din ce în ce mai mult către Africa de Nord, potrivit Yale School of the Environment.

Pe fondul eforturilor de a scăpa de dependenţa de energia rusească, Europa a pornit într-o cursă de instalare de parcuri solare gigantice şi de cabluri submarine pentru a profita de energia regenerabilă abundentă a Africii de Nord.

Marocul exportă deja energie solară către Europa prin intermediul a două conexiuni existente cu Spania. Anul trecut, ţara a încheiat un acord cu UE pentru creşterea exporturilor de energie. Egiptul analizează în prezent trei propuneri pentru cabluri prin care să se conecteze la Grecia.

Un alt cablu submarin care ar lega noile parcuri solare din deşertul din sudul Tunisiei la sistemul energetic al Italiei are finanţare promisă din partea UE şi Băncii Mondiale.

Tunisia dezvoltă două proiecte, TuNur şi Elmed, care au drept obiectiv să trimită electricitate către Malta şi Italia din complexele solare aflate în apropiere de oraşul Ejim Maatoug din sud-vestul ţării.

În acest context, Africa de Nord este văzută drept cel mai important viitor partener comercial al Europei în domeniul energiei regenerabile.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sahara europa