x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Exasperaţi de România şi Bulgaria

Exasperaţi de România şi Bulgaria

de Irina Cristea    |    03 Ian 2011   •   19:30
Exasperaţi de România şi Bulgaria
Sursa foto: Luc Deflorenne/AFP/Mediafax

144860-luc-deflorenne-afp-sip-eu-enlarge-romania-bulgaria-908.3-kbyte.jpgSătui de lipsa de progrese din România şi Bulgaria şi plini de remuşcări cu privire la acceptarea celor două state în Uniunea Europea­nă la 1 ianuarie 2007. Cam aşa se simţeau mulţi diplomaţi şi funcţionari europeni în 2009, an din care datează o serie de telegrame redactate de Ambasada SUA la Sofia şi publicate ieri de site-ul WikiKLeaks.

Potrivit unei astfel de note diplomatice, semnate de fostul ambasador american la Sofia, Nancy McEldowney, o sursă a cărei identitate nu este menţionată afirma că tot mai mul­te state europene sunt nemul­ţu­mi­te de lipsa progreselor înregistrate de România şi Bulgaria în domeniul justiţiei. Situaţia din cele două ţări, dar mai ales din Bulgaria i-ar fi adus la exasperare pe oficialii Co­mi­siei Eu­ro­pene (CE), care considerau că, în ciuda eforturilor sistematice de a pune Sofia pe calea cea bună în do­meniul reformei justiţiei, prea puţine lucruri s-au schimbat cu adevărat. „Cum să-i faci să reformeze sistemul când ei nu vor?”, se întreba, retoric, sursa notelor diplomatice americane.

Telegramele mai fac referire la „aroganţa defensivă” a Guvernului bulgar şi lipsa voinţei politice. În acest context, doar presiunile CE, prin intermediul rapoartelor de monito­rizare, sunt singura cale de a obţine rezultate. Rezultate care oricum s-au lăsat într-atât aşteptate, încât mi­nistrul olandez al Afacerilor Euro­pene, Franz Timmermans, a cerut Comisiei să ia în considerare activarea clauzei de salvgardare împotriva Bulgariei şi României.

Sursa Ambasadei americane mai spunea că „în prezent (iulie 2009 – n.r.) numai Olanda cere clauza de salvgardare, dar alţii devin tot mai sătui de lipsa de progrese din Bulga­ria (şi România)”. „Există discuţii în Comisie privind extinderea Meca­nismului de Verificare şi Cooperare dincolo de cei trei ani prevăzuţi, iar Suedia, care va prelua preşedinţia semestrială a UE (în iulie 2009 – n.r.), favorizează extinderea acestuia şi este hotărâtă să urmărească pro­blemele justiţiei din cele două ţări”, potrivit notei diplomatice americane.

La Bruxelles, lipsa de progrese din cele două state în reformarea justiţiei, combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate i-a exaspe­rat într-atât pe oficiali, încât „par să existe remuşcări faţă de faptul că s-a permis aderarea Bulgariei şi României prea devreme”, mai arată documentul publicat de WikiLeaks.

Pe aceeaşi temă, cotidianul spa­niol El Pais publica ieri alte fragmente din notele transmise de Ambasada SUA la Sofia. Este vorba, de data aceasta, despre un raport intitulat „Fotbalul bulgar primeşte cartonaşul roşu pentru corupţie”. În document se arată că „sportul rege” de la sud de Dunăre se află, direct sau indirect, în mâinile unor lideri mafioţi care se folosesc de el pentru a-şi îmbunătăţi imaginea. Sunt menţionate în special echipele Levski Sofia, CSKA Sofia, Litex Loveci, Slavia Sofia, Cherno more Varna, Lokomotiv Sofia and Lokomotiv Plovdiv.

Dezvăluirile apărute ieri în mass-media intervin în contextul unei apropiate decizii europene privind aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. Extinderea zonei „fără paşapoarte” a Uniunii Euro­pene ar urma să aibă loc în martie 2011, dar Germania şi Franţa au anunţat deja că doresc amânarea acestui termen, întrucât cele două state nu şi-ar fi rezolvat încă pro­blemele legate de corupţie şi combaterea criminalităţii organizate. Decizia privind extinderea Schengen se ia prin consens.

×
Subiecte în articol: externe