Poliția din Los Angeles a reținut doi bărbați, după ce au fost prinși încercând să fure o parte din piesele autoturismului Porsche Carrera, în care și-a găsit sfârșitul regretatul actor Paul Wlaker.
Cei doi bărbați au fost văzuți de un alt șofer în timp ce remorcau ce a mai rămas din capota mașinii. Aceștia au fost reclamați la Poliție, fiind identificați și reținuți, potrivit TMZ.com.
"Ce fel de oameni sunteți ca să faceți așa ceva?", a scris un utilizator al site-ului TMZ.com.
"Mi se face rău. În ce lume nebuăa am ajuns să trăim? Gestul lor este inuman", a comentat altcineva.
Actorul american Paul Walker, cunoscut în special datorită filmelor de acțiune din seria 'Fast and Furious', și-a pierdut viața la 40 de ani, într-un accident de mașină.
Actorul circula într-un automobil condus de unul dintre prietenii săi. Mașina s-a lovit de un copac și a luat foc, iar ambii pasageri au murit. Tragicul eveniment a avut loc la Los Angeles.
Walker a jucat în cinci dintre cele șase pelicule ale seriei, iar în prezent participa la filmările celei de-a șaptea părți. El interpreta rolul unui agent de poliție infiltrat în curse ilegale de mașini.
'Fast and Furious', mare succes al casei de producție Universal Pictures, a realizat încasări de 2,4 miliarde de dolari. Prima peliculă a fost prezentată publicului în 2001, iar cea mai recentă urma să aibă premiera în 2014.