x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Febra exporturilor americane de GNL către Europa, potolită de costurile mari

Febra exporturilor americane de GNL către Europa, potolită de costurile mari

19 Apr 2022   •   10:00
Febra exporturilor americane de GNL către Europa, potolită de costurile mari

Obiectivul Uniunii Europene de a reduce dependenţa de gazele naturale ruseşti ca răspuns la războiul Rusiei din Ucraina ar trebui să fie o mană cerească pentru companiile de export de gaze naturale lichefiate din SUA, cel mai mare producător din lume.

Cei care au investit în companiile de profil sunt optimişti, aşa cum se reflectă în cotaţiile record ale acţiunilor acestura, scrie Financial Times.

Dar perspectivele pentru mai mult de zece noi proiecte americane de lichefiere rămân extrem de incerte, deoarece costurile în construcţii cresc, preţul gazelor din SUA urcă, iar factorii de decizie privind clima urmăresc o îndepărtare pe termen lung de combustibilii fosili şi de emisiile asociate acestora.

Chiar şi cele mai avansate proiecte vor dura ani de zile pentru a furniza combustibil suplimentar lumii. SUA au început să exporte GNL din gaze de şist în urmă cu şase ani, deoarece noile resurse aduse de boomul sectorului de fracturare hidraulică au determinat companiile să construiască infrastructură de export, cum este cea de la Sabine Pass, concepută iniţial pentru a gestiona importurile. Capacitatea totală de GNL din SUA se ridică acum la 120 de miliarde de metri cubi pe an.

Încă trei fabrici care vor fi conectate până în 2025 vor aduce 70 de miliarde de metri cubi de capacitate nouă. Alte uzine de lichefiere, cu o capacitate de 206 miliarde de metri cubi, au aprobarea de reglementare federală, dar aşteaptă undă verde finală din partea sponsorilor lor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gaze naturale lichefiate gnl