x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fiica vicepreşedintelui American, protagonista unui scandal cu droguri

Fiica vicepreşedintelui American, protagonista unui scandal cu droguri

de Sînziana Stancu    |    30 Mar 2009   •   00:00
Fiica vicepreşedintelui American, protagonista unui scandal cu droguri
Sursa foto: Andy Nelson/ The Christian Science Monitor

O înregistrare video explozivă, în care fiica vicepreşedintelui american e filmată în timp ce prizează cocaină la o petrecere, a fost dată publicităţii.



Înregistrarea obţinută şi difuzată în exclusivitate pe site-ul RadarOnline.com împinge Casa Albă şi pe vicepreşedintele american Joe Biden într-un scandal cu iz de cocaină. Înregistrarea a fost vizionată de un reporter freelance al publicaţiei online care a difuzat-o şi care a confirmat că femeia din caseta video, care a fost filmată timp de aproximativ trei minute, este identică cu fiica vicepreşedintelui american, Ashley Biden, de 27 de ani, asistent social în cadrul Department of Children, Youth and Families din Delaware. Înregistrarea a fost făcută anul acesta, însă data ei exactă nu a fost menţionată deocamdată.

CINCI PORŢII
În ordine cronologică, în înregistrare apare un bărbat, despre care se crede că ar fi cel care i-a furnizat cocaina lui Ashley, pregătindu-i cinci "linii" de drog pentru prizat. Apoi, bărbatul îi dă un dolar rulat, iar ea îl ia şi face câţiva paşi spre masa pe care era aşezată, lângă un computer, cocaina pentru prizat. Ashley glumeşte la început cu bărbatul, spunându-i că liniile de cocaină "nu sunt suficient de groase". Apoi îşi strânge părul la spate şi prizează prima doză. Pe masă, în înregistrare, sunt foarte vizibile patru şiruri de cocaină. După prima doză, Ashley ridică capul şi trage aer în piept. Apoi se apleacă deasupra mesei şi prizează a doua, apoi a treia linie de drog, după care înregistrarea video ia sfârşit.

PRECEDENTUL MARIJUANA
S-a spus că înregistrara a fost făcută fără ştirea lui Ashley, la o petrecere din Wilmington (Delaware). Lângă Ashley apare şi prietenul ei, cu care este împreună de vreo trei ani. Secvenţa cu cocaina apare în casetă pe un fond sonor foarte zgomotos, cu muzică de dans dată aproape la maximum şi cu oameni vorbind în acelaşi timp, astfel încât conversaţia între Ashley şi celelalte persoane din anturajul ei nu se distinge.

Presa americană a publicat în trecut câteva "amintiri" din episoadele cu narcotice ale fiicei vicepreşedintelui american. Una dintre acestea se referă la arestarea lui Ashley pentru posesie de marijuana, în 1999, când era elevă la colegiu, în New Orleans. Din acest scandal, ea a ieşit nevinovată. În 2002, publicaţia Los Angeles Times, scria că Ashley, care avea atunci 21 de ani, fusese arestată sub acuzaţia că a împiedicat un ofiţer de poliţie aflat în misiune să intre într-un bar din Chicago.

Ashley este mezina între cei trei copii ai lui Joe Biden şi unicul copil pe care el îl are cu a doua lui soţie, Jill. Prima soţie a lui Joe Biden,  Neilia, şi fiica lor de 13 luni, Naomi, au murit în 1972, într-un accident de maşină. Asheley mai are doi fraţi de tată, pe Beau (40 de ani) şi pe Hunter (39 de ani). Fiica vicepreşedintelui nu a dat încă nici o declaraţie presei în legătură cu actualele dezvăluiri. Nici Joe sau Jill nu au dat explicaţii, ei plecând noaptea trecută într-o vizită în Chile, unde se vor întâlni cu lideri sud-americani, pentru a discuta despre probleme economice, în vederea summit-ului G-20 de săptămâna viitoare, de la Londra.

×
Subiecte în articol: externe ashley