x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fiii lui Gaddafi vor să-şi "exporte" tatăl peste Mediterana

Fiii lui Gaddafi vor să-şi "exporte" tatăl peste Mediterana

de Sînziana Stancu    |    04 Apr 2011   •   20:25

Doi dintre fiii liderului libian Mua­mar Gaddafi, Saif şi Saadi, vor să-l convingă pe tatăl lor să pă­ră­seas­că ţara, ale cărei destine vor să le con­du­că ei, pe un drum nou, către o "de­mo­craţie constituţională", a dezvăluit o sursă diplomatică, citată de Le Mon­de. Aceeaşi sursă şi o ofi­cia­­litate li­biană bine informată, declarau duminică publicaţiei americane New York Times că planurile pentru "eva­cuarea" lui Gaddafi  ar urma să fie coordonate de fiul său pref­erat, Saif. Tot el ar urma să "piloteze" şi procesul de tranziţie spre o nouă Li­bie. O persoană din anturajul fiilor li­­de­rului libian a spus, cu condiţia păs­­trării anonimatului, că liderul de la Tripoli pare de acord cu o asemenea soluţie.

Dar eventuala plecare a lui Gaddafi şi pofta suspectă de "schimbare" manifestată de fiii  săi nu fac decât să scoată la lumină rivalităţile şi neînţelegerile din familia liderului libian. Saif şi Saadi, care plănuiesc "debarcarea" tatălui lor, sunt primii rivali. Sunt "odraslele" Colonelului educate şi instruite în şcoli occidentale şi afişează vederi mai liberale, deşi s-au complăcut în regimul dictatorial întreţinut de tatăl lor. De partea cealaltă a baricadei familiale se află alţi doi fii ai lui Gaddafi, Khamis şi Muttasim, adepţii liniei "dure". Khamis conduce miliţiile proguvernamentale ale tatălui său, iar Muttasim este consilierul securităţii naţionale şi principalul adversar al lui Saif într-o eventuală luptă pentru puterea de la Tripoli.

Gaddafi şi-a trimis deja, duminică, un emisar în Grecia, cu mesaje din partea sa. Consilierul său de în­credere, Abdulati al-Obeidi este primul emisar trimis de Gaddafi  după declanşarea atacurilor coaliţiei intenaţionale pentru apărarea zonei de excluziune aeriană. După în­tre­ve­derea cu premierul grec Georgeos Pa­pandreou, ministrul grec de Externe anunţa că "sunt semne că autorităţile libiene caută o soluţie" pentru retragerea lui Gaddafi. După Grecia, Obeidi e aşteptat în Malta şi  Turcia. Pe de altă parte, sâmbătă, în Libia, în fieful rebelilor din Benghazi, a ajuns o delegaţie de diplomaţi britanici. Londra informa că ei încearcă să intre în legătură cu personalităţi ale opoziţiei libiene,  mai ales cu cele din Consiliul Naţional de Tranziţie. Ieri, acest organism a anunţat că respinge categoric instalarea la putere a vreunui membru al familiei Gaddafi care să conducă Libia spre libertate. Shamseddin Abdulmelah, purtătorul de cuvânt al rebelilor, a declarat că Saif, prin modul cum s-a comportat de la izbucnirea revoltei libiene nu confirmă reputaţia unui om care vrea să aducă "schimbarea".

"Oamenii credeau că Saif este un reformator, dar de când a început revoluţia, şi-a arătat adevărata faţă. Este copia la indigo a tatălui său." - Shamseddin Abdumelah - purtătorul de cuvânt al "rebelilor" libieni

×
Subiecte în articol: libia