x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Florăriile turcești se întrec pentru a satisface cererea britanică, în creștere după moartea reginei

Florăriile turcești se întrec pentru a satisface cererea britanică, în creștere după moartea reginei

15 Sep 2022   •   22:40
Florăriile turcești se întrec pentru a satisface cererea britanică, în creștere după moartea reginei

Florăriile turcești recurg la avioane de marfă în loc de camioane, grăbindu-se să trimită cât mai multe flori în Marea Britanie pentru a face față numărului uriaș de comenzi după moartea Reginei Elisabeta, scrie Reuters.

Comenzile pentru flori tăiate au crescut cu 90% de la moartea reginei, a declarat Selcuk Celebi, membru al Bursei de Mărfuri din Antalya, adăugând că florarii turci au reușit să satisfacă aproximativ 40% din cerere.

"Este sfârșitul sezonului în Antalya. Ne aflăm într-o perioadă în care producția din zonele muntoase din provincia Isparta este în declin", a declarat Celebi pentru Reuters.

Creșterea cererii a făcut ca florarii să fie nevoiți să închirieze avioane pentru a livra florile în Marea Britanie. Astfel, transportul durează o zi, față de o săptămână cu camionul, a spus Celebi.

Filiala Turkish Cargo a declarat că a început să expedieze peste 500.000 de flori, cântărind aproximativ 13 tone, în Anglia pentru înmormântare, din Antalya și Isparta.

"Turkish Cargo a livrat aproximativ patru tone de flori la Londra de la începutul săptămânii", a precizat compania,

Între 5 și 12 septembrie, datele oficiale au arătat că exporturile de flori din Turcia către Anglia au crescut cu 40%, comparativ cu anul trecut.

(sursa: Mediafax)

×