Fondatorul WikiLeaks a fost eliberat pe cauţiune ieri, prin decizia unui tribunal britanic, dar rămâne în custodie, în eventualitatea unei acţiuni judiciare în apel din partea autorităţilor suedeze, care au emis mandat de arestare european pe numele lui pentru delicte sexuale raportate de două suedeze, informează presa britanică.
Australianul Julian Assange (foto), în vârstă de 39 de ani, s-a prezentat ieri în faţa Tribunalului Westminster, pentru a cere eliberarea pe cauţiune, după ce prima oară, săptămâna trecută, cererea îi fusese respinsă, iar el arestat. Assange s-a bucurat de susţinerea unor celebrităţi, precum şi a sutelor de protestatari, care au manifestat în favoarea eliberării lui. Cauţiunea contra căreia Assange a fost eliberat este de 283.000 de euro (240.000 de lire sterline). Fondatorului WikiLeaks i s-a pus în vedere că va trebui să respecte cu stricteţe condiţiile eliberării pe cauţiune, între care se numără purtarea zi şi noapte a unei brăţări electronice de supraveghere, să locuiască la adresa pe care a anunţat-o oficial şi să dea raportul Poliţiei la sfârşitul fiecărei zile.
Următorul termen de judecată a fost stabilit la data de 11 ianuarie.