x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fragmente din cutiile negre ale avionului prăbuşit la Smolensk, descifrate de experţi polonezi

Fragmente din cutiile negre ale avionului prăbuşit la Smolensk, descifrate de experţi polonezi

20 Iul 2010   •   00:00

Experţii polonezi au descifrat noi fragmente de conversaţie înregistrate de cutiile negre ale avionului prăbuşit la Smolensk, la 10 aprilie, într-un accident soldat cu moartea preşedintelui polonez şi a celorlalte 95 de persoane aflate la bord.

"Procurorul general Andrzej Seremet a discutat cu reprezentanţii Institutului de Investigaţii din Cracovia. Experţii (polonezi) care lucrează la caz au reuşit să înţeleagă unele cuvinte care nu au putut fi descifrate de echipa de experţi ruşi. Este fără îndoială un pas înainte. Potrivit informaţiilor pe care le deţine Seremet, raportul de monitorizare va fi finalizat la sfârşitul lunii septembrie sau la începutul lunii octombrie cel târziu", a declarat purtătorul de cuvânt al procurorului general.

Înregistrările cutiilor negre au fost examinate iniţial de experţi din Rusia, unde ancheta privind cauzele accidentului aviatic de la Smolensk este încă în curs de desfăşurare, relatează Radio Polonia, citat de Mediafax.

Avionul prezidenţial Tupolev TU-154 s-a prăbuşit la Smolensk la 10 aprilie, provocând moartea celor 96 de persoane aflate la bord, inclusiv a preşedintelui polonez Lech Kaczynski.

×
Subiecte în articol: special externe observator