Prin urmare, 10 state UE au emis "alertă timpurie" privind aprovizionarea cu gaze naturale, care înseamnă cel mai ușor nivel de criză din cele trei, respecti timpurie, alertă și siguranță.
"Riscul întreruperii complete este acum mai real ca niciodată", a spus oficialul european, care reafirmă faptul că Rusia folosește livrările de energie ca pe o armă, acuzație negată de Rusia.
Prin urmare, țările comunitare trebuie să conceapă planuri de pregătire pentru gestionarea opririi aprovizionării cu gaze.
Gazprom a redus exporturile de gaze naturale prin gazoductul Nord Stream1 cu 40%, începând de săptămâna trecută, motivând probleme tehnice. Anterior, Rusia a oprit livrările de gaze către Polonia, Bulgaria, Ţările de Jos, Danemarca şi Finlanda deoarece au refuzat să plătească în ruble.