x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franța acuză SUA și Australia de minciună. Scandalul submarinelor amenință NATO

Franța acuză SUA și Australia de minciună. Scandalul submarinelor amenință NATO

de Şerban Mihăilă    |    20 Sep 2021   •   07:20
Franța acuză SUA și Australia de minciună. Scandalul submarinelor amenință NATO

Un scandal imens este pe punctul să izbucnească în NATO, afectând grav, în același timp, relațiile franco-americane. Guvernul de la Paris a acuzat SUA și Australia că au mințit în privința ruperii unui contract de 56 de miliarde de euro, prin care australienii ar fi trebuit să cumpere submarine convenționale din Franța. Decizia Australiei de a anula înțelegerea, în favoarea achiziționării de submarine americane cu propulsie nucleară, a înfuriat administrația franceză și l-a determinat pe președintele Emmanuel Macron să-i recheme pe ambasadorii Franței de la Washington și Canberra, într-un gest fără precedent.

 

Liderul american, Joe Biden, anunța, la mijlocul săptămânii trecute, încheierea unui parteneriat de securitate între SUA, Australia și Marea Britanie (AUKUS), care va permite armatei australiene să achiziționeze submarine cu propulsie nucleară. Aceste submarine au o viteză mult mai mare și o rezistență superioară față de cele clasice, fiind, de asemenea, greu de detectat, deoarece nu este necesar să iasă foarte des la suprafață. Toate aceste caracteristici, apreciază experții militari, vor oferi armatei australiene un rol mult mai important în operațiunile derulate, crescând, în același timp, capacitățile de luptă ale SUA chiar în coasta Chinei, principalul rival al americanilor. Singura ţară cu care SUA au împărtăşit acest tip de tehnologie, de propulsie nucleară, fusese până acum Marea Britanie, începând din 1958. Deși inițiativa face parte dintr-un amplu plan al Casei Albe de a contracara expansiunea Chinei în zona indo-pacifică, strategia americană pare să aibă și o componentă economică importantă. Noul parteneriat a determinat autoritățile australiene să anuleze înțelegerea de 56 de miliarde de euro, în vederea achiziționării de 12 submarine convenționale franceze, încheiată între Franța și Australia în 2016 și considerată frecvent „contractul secolului”, din cauza valorii şi importanţei sale strategice.

 

„Cuțit înfipt pe la spate!”

Franța a reacționat vehement, imediat după anunțul care a torpilat contractul cu Australia. Guvernul de la Paris a acuzat în weekend SUA și Australia că au mințit în privința anulării contractului de cumpărare a submarinelor, avertizându-și aliații asupra apariției unei grave crize diplomatice. Scandalul a creat o falie adâncă între SUA și Franța, unul dintre cei mai vechi și importanți aliați europeni ai americanilor, dând o lovitură puternică speranțelor în relansarea relațiilor dintre Washington și Paris, deteriorate serios în timpul mandatului fostului șef al Casei Albe, Donald Trump. Într-o apariție la postul de televiziune „France 2”, șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian, a dat de înțeles că administrația Macron nu va lăsa actuala criză să se stingă de la sine și a folosit, în același timp, un limbaj nediplomatic la adresa Australiei, SUA și Marii Britanii, semnatarele AUKUS. „Au existat minciună, duplicitate, dispreț și o mare breșă de încredere”, a tunat Le Drian, înfierând acțiunea celor trei state, dintre care două sunt aliate cu Franța în cadrul NATO. „Lucrurile nu pot rămâne așa”, a avertizat el. Le Drian a descris ruperea contractului drept „un cuțit înfipt pe la spate”, precizând, potrivit AFP, că modul în care s-a comportat administrația Biden este comparabil cu cel utilizat în timpul mandatului lui Trump, atunci când politica imprevizibilă a președintelui-miliardar a afectat grav relațiile dintre SUA și Europa. Apoi, el a descris rechemarea la Paris a ambasadorilor Franței din SUA și Australia, pentru prima dată în istoria relațiilor dintre aceste țări, drept un act „foarte simbolic”, care are scopul de „a arăta cât de nefericiți suntem și că există o criză serioasă între noi”. El a explicat și de ce Parisul nu și-a rechemat și ambasadorul din Marea Britanie, una dintre semnatarele AUKUS. „În privința britanicilor nu a fost nevoie să recurgem la acest lucru. Cunoaștem deja oportunismul lor constant, astfel încât nu era necesar să ne rechemăm  ambasadorul să ne explice asta”, a spus Le Drian. El a ironizat apoi rolul Londrei în noul parteneriat: „În toată această poveste, Marea Britanie aduce puțin cu a cincea roată la căruță!”.

 

Scandal și la NATO

Șeful diplomației franceze a mai avertizat că vor exista repercusiuni ale scandalului submarinelor și în cadrul Alianței Nord-Atlantice. NATO va trebui să țină cont de această criză, atunci când își va reconsidera strategia la summitul său de la Madrid, anul viitor, a spus Le Drian. Franța va prioritiza dezvoltarea unei strategii de securitate a UE, atunci când va prelua președinția blocului militar transatlantic, la începutul anului 2022, a afirmat el. Ministrul a redeschis apoi un alt subiect de nemulțumire în rândul europenilor și anume retragerea pripită a americanilor din Afganistan, fără consultarea aliaţilor din NATO. „Dacă europenii nu simt că, pentru a rămâne în istorie, trebuie să se unească şi să-şi apere împreună propriile interese, atunci soarta lor va fi complet diferită”, a subliniat Jean-Yves Le Drian. Cu puțin timp înainte tiradei lansate de ministrul francez, amiralul Rob Bauer, președintele Comitetului Militar al NATO, încercase să minimalizeze eventualele consecințe ale scandalului, precizând că, foarte probabil, acesta nu va avea un impact asupra „cooperării militare” din cadrul alianței.

 

Casa Albă pune batista pe țambal

De cealaltă parte, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a reafirmat, sâmbătă, „angajamentul ferm al SUA față de alianța cu Franța”, susținând că administrația Biden speră să continue discuțiile la nivel înalt pe această temă cu reprezentanții Parisului, săptămâna aceasta, cu prilejul Adunării Generale a ONU, la care vor participa Le Drian și omologul său american, Antony Blinken. Price a adăugat că „înţelege poziţia” Franţei şi a luat act de decizia fără precedent a rechemării ambasadorului francez. „Franţa este un partener vital şi cel mai vechi aliat al nostru şi credem că relaţia noastră este extrem de valoroasă”, a spus Price. El a promis apoi o „cooperare” cu Parisul „în mai multe dosare, inclusiv în regiunea indo-pacifică”.

 

Pragmatism australian

Pe un ton mult mai combativ, premierul australian, Scott Morrison, a răspuns, ieri, acuzaţiilor Franţei. El a afirmat că şi-a exprimat preocupările legate de acest subiect „cu câteva luni în urmă”. „Consider că francezii aveau toate motivele să ştie că noi avem rezerve profunde şi serioase în ceea ce priveşte capacitatea submarinelor din clasa «Attack» de a răspunde intereselor noastre strategice şi le-am indicat clar că vom lua o decizie pe baza interesului nostru strategic naţional”, a declarat Morrison, citat de AFP. „Nu regret decizia de a pune pe primul loc interesul naţional al Australiei, nu o voi regreta niciodată”, a mai spus el, adăugând că ar fi fost o „neglijenţă” să nu ţină cont de sfaturile serviciilor australiene de informaţii şi apărare.

 

În materie de geopolitică şi politică internaţională, avem de-a face cu un eveniment grav. Realizez care este modul în care SUA îşi tratează aliaţii!

Ministrul francez al Apărării, Florence Parly

×