x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fuga din Libia

Fuga din Libia

de Irina Cristea    |    24 Feb 2011   •   20:52
Fuga din Libia

Manifestaţiile împotriva sa sunt o "revoluţie a drogaţilor" şi servesc interesele lui Ossama ben Laden. Aşa a sintetizat liderul libian Muammar Gaddafi situaţia din Libia, la aproape două săptămâni de la începerea protestelor soldate cu sute de morţi.

Într-o înregistrare audio difuzată ieri de postul naţional de televiziune, co­lonelul Gaddafi a explicat că el este un lider al ţării din punct de ve­de­re moral, din postura sa de "Ghid al revoluţiei", şi s-a întrebat, retoric, de ce Regina Elisabeta a II-a a Marii Bri­tanii nu este contestată, deşi se află la putere de mai mult timp decât el. Intervenţia lui Gaddafi are loc pe fondul unei isterii în masă declanşate în Libia, de unde sute de mii de cetăţeni străini aflaţi la muncă încearcă, pe diverse căi, să părăsească ţara. Situaţia ameninţă să devină şi mai critică, pe fondul informaţiilor că Ciadul a trimis militari pentru susţinerea liderului libian. Site-ul Tchadactuel.com, citat de ediţia online a ziarului Le Figaro, scrie că Libia ar fi cerut şi sprijinul Sudanului, dar această ţară a refuzat. În schimb, Ciadul fa­ci­litează trecerea sudanezilor care doresc să meargă să lupte în Libia.

Numeroase state din Europa, Asia, dar şi din alte regiuni ale lumii pregătesc repatrieri în masă, mobilizând nave de război, feriboturi sau avioane.

Aproape 130 de cetăţeni români au fost evacuaţi din Libia până acum, iar la nivelul Ambasadei României la Tripoli au fost înregistrate 450 de cereri de asistenţă consulară şi informaţii, 220 fiind solicitări de informaţii privind modalitatea de părăsire a zonei", a precizat Doris Mircea, director general de comunicare în MAE. Ea a adăugat, potrivit Mediafax, că Ambasada de la Tripoli a sprijinit pentru evacuare cetăţenii români care au solicitat acest lucru, ei fiind direcţionaţi către curse speciale organizate de state membre UE.
Două aeronave de transport aparţinând Forţelor Aeriene urmau să decoleze joi, pentru evacuarea cetăţenilor români din Libia, cu destinaţia La Valetta din Malta, pe durata zborului destinaţia finală putând fi modificată dacă şi condiţiile meteorologice ar permite aterizarea pe Aeroportul din Tripoli.

Potrivit MApN, dacă nu va fi posibilă aterizarea în Libia, aeronavele militare vor rămâne în aşteptare pe aeroportul La Valetta, astfel încât să poată ajunge în cel mai scurt timp la Tripoli. La nivelul UE se caută o soluţie pentru evacuarea a aproximativ 6.000 de cetăţeni ai statelor membre aflaţi pe teritoriul libian. Comisia Europeană a anunţat ieri că se va baza pe sprijinul unor nave mi­litare din statele membre pentru a-şi repatria cetăţenii.

De altfel, Germania a anunţat ieri că trimite în zonă trei nave de război la bordul cărora se află 600 de militari. Totul pentru a recupera 160 de cetăţeni germani, potrivit estimărilor ministerului Afa­cerilor Externe de la Berlin. Grecia a trimis o fregată către Libia, iar autorităţile de la Atena s-au declarat gata să analizeze posibilitatea de a detaşa elemente ale marinei militare. Statele din Asia desfăşoară ample operaţiuni de evacuare a propriilor ce­tăţeni, aflaţi în număr mare pe te­ritoriul libian. Este vorba despre 60.000 de cetăţeni din Bangladesh, 33.000 de chi­nezi, 30.000 de fili­pinezi, 18.000 de indieni, 23.000 de thailandezi. Doar China a mobilizat mai multe avioa­ne şi două feriboturi. Cu unul dintre aceştia au fost evacuaţi şi 15 români. Grupul British Petroleum a asigurat transportul cu avionul pentru peste 150 de persoane, iar un avion militar francez a readus în Europa 165 de persoane. De altfel, Franţa a evacuat, în două zile, 556 de persoane, dintre care 487 de fran­cezi, potrivit AFP. Turcia a "salvat" din Libia peste 7.000 de persoane cu ajutorul a două feriboturi şi a şapte avioane. Trei avioane şi un feribot au mobilizat Rusia.

×