Regizorul chinez Zhang Yimou, care a recunoscut că a încălcat politica copilului unic aplicată în China, având trei copii cu actuala sa soţie, ar putea plăti o amendă de aproximativ 119 milioane de euro.
În afară de amenda pe care o vor stabili autorităţile publice, doi avocaţi au anunţat că vor să îl dea în judecată pe Zhang pentru 'a exprima furia poporului împotriva încălcărilor politicii' de planificare familială, scrie China Daily, citată de Agerpres.ro.
'Cei bogaţi au devenit tot mai îndrăzneţi în privinţa încălcării politicii demografice pentru că sunt suficient de avuţi să plătească amenzile', a spus unul dintre avocaţi, Jia Fangyi. 'Este nedrept pentru cei săraci şi pentru cei ce respectă cu stricteţe legea', a adăugat el.
(foto wiki.china.org)