Liderul libian aflat pe fuga Muammar Gaddafi a facut apel la partizanii sai sa recurga la lupta armata pentru a-i invinge pe 'inamicii' rebeli si a 'elibera Tripoli', intr-un mesaj audio difuzat joi, preluat de agentiile internationale de presa.
"Trebuie sa rezistam impotriva acestor sobolani de inamici, care vor fi invinsi datorita luptei armate", a declarat colonelul Gaddafi in inregistrarea difuzata de postul de televiziune prin satelit Arrai, cu sediul in Siria. 'Iesiti din casele voastre si eliberati Tripoli', a fost indemnul liderului libian.
"Libia este pentru poporul libian si nu pentru agentii /straini, n.r./, nu pentru imperialism, nu pentru Franta, nu pentru Sarkozy si nici pentru Italia', a subliniat el. 'Tripoli este pentru voi si nu pentru cei care se bazeaza pe NATO", a conchis colonelul, in contextul in care lupte aprige sunt in curs in capitala libiana.