x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gazprom, cea mai profitabilă companie din lume

Gazprom, cea mai profitabilă companie din lume

de Corina Andriuta    |    09 Iul 2010   •   00:00

Un top al celor mai profitabile companii din lume, realizat de revista americană Fortune, a desemnat gigantul rus Gazprom în vârful acestei ierarhii pentru 2009. Gazprom a primit această titulatură chiar dacă, la nivel de cifră de afaceri, se află doar pe poziţia 50 în clasament.



Potrivit p-t.ru, venitul brut al Gazprom pentru anul trecut a scăzut cu 17,8% şi s-a constuit în 24,56 miliarde de dolari. Cu toate acestea , indicatorii i-au permis concernului rus să ocupe prima poziţie în top,  depăşind astfel mari companii petroliere, al căror venit  a scăzut cu 50% după ajustările făcute la preţurile de piaţă pentru hidrocarburi.

La nivel de cifră de afaceri, Wall-Mart este compania care a fost liderul topului pentru 2009. Această corporaţie deţine  cea mai mare reţea de magazine de vânzare cu amănuntul, cifra de afaceri depăşind 408 miliarde de dolari.  În 2008 Gazprom a ocupat locul doi după mărimea veniturilor.

Faţă de clasamentul pentru 2008, la cel prezent se pot observa câţiva parametri schimbaţi semnificativ. Asta, deoarece semnificativ a apărut şi numărul companiilor chineze în top. Dacă în 2008, în „TOP 500” figurau doar 37 de companii din China, în prezent numărul acestora este de 46! În total veniturile celor 500 de lideri ai bussines-ului mondial au scăzut cu 8,3%, până la 23,1 trilioane de dolari. Anul trecut, aceste companii, au avut 57,9 milioane de angajaţi, iar 11 dintre conducătorii companiilor sunt femei.

×
Subiecte în articol: externe