Prestigiosul cotidian economic britanic "Financial Times" l-a numit pe miliardarul american de origine maghiară, George Soros, "Personalitatea Anului 2018" pentru că "a fost un purtător de stindard al democraţiei liberale şi a societăţii deschise".
În mod obişnuit, persoana aleasă ca "Omul Anului" de către Financial Times are drept criterii realizările din anul respectiv, însă de data aceasta s-a încălcat regula şi s-a stabilit potrivit “valorilor pe care perosna le reprezintă”.
“Pentru mai bine de trei decenii, domnul Soros a folosit filantropia ca o armă împotriva autoritarismului, rasismului şi intoleranţei. Prin acest angajament îndelung la deschidere, libertatea presei şi drepturilor omului, el a atras furia regimurilor autoritariste şi, tot mai mult, a populiştilor naţionalişti care continuă să câştige teren, în special în Europa”, a scris Financial Times despre Soros.