x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Georgia acuză Rusia de încălcarea spaţiului său aerian

Georgia acuză Rusia de încălcarea spaţiului său aerian

11 Dec 2015   •   11:22

Autorităţile georgiene au afirmat că aparate de zbor ruseşti au încălcat spaţiul aerian al Georgiei două zile consecutiv, miercuri şi joi, şi au denunţat acest gest al Moscovei ca pe unul provocator şi care încalcă normele fundamentale şi a principiilor de drept internaţional, a relatat joi seara BBC în limba rusă, în pagina sa electronică.

Ministerul de Externe georgian a menţionat, într-o declaraţie, că o dronă rusă, 'de la baza instalată ilegal de Rusia în zona Ţhinvali' (Osetia de Sud) a încălcat spaţiul aerian al Georgiei în data de 9 decembrie şi a survolat punctele de control ale Ministerului de Interne georgian din împrejurimile oraşului Gori (76 km vest de Tbilisi), precum şi localităţile Koşka şi Gugutiantkari. Potrivit MAE de la Tbilisi, a doua zi, joi, un elicopter militar rus Mi-8, tot de la baza rusă din Ţhinvali, a intrat în mod ilegal, în jurul orei locale 12:48, în spaţiul aerian al Georgiei.

În vară, Georgia acuzase Rusia că i-a încălcat suveranitatea prin amplasarea de marcaje în zona frontierei administrative ce desparte teritoriul controlat de autorităţile georgiene de regiunea separatistă Osetia de Sud, pe unde trece şi un segment al conductei petroliere Baku-Supsa. Practic, graniţa a fost mutată cu 300 de metri în interiorul teritoriului Georgiei, astfel încât o porţiune din conductă a ajuns pe teritoriul ocupat de ruşi, au denunţat atunci autorităţile de la Tbilisi.

La 10 octombrie 2015, premierul georgian Irakli Garibaşvili a denunţat politica Moscovei faţă de Osetia de Sud şi Abhazia şi a subliniat că Tbilisi nu intenţionează să stabilească relaţii cu Rusia în detrimentul integrităţii şi suveranităţii teritoriale a Georgiei.

În urma conflictului de cinci zile din august 2008, încheiat cu înfrângerea armatei georgiene, Rusia a ocupat Abhazia si Osetia de Sud şi a recunoscut independenţa acestor două provincii georgiene, unde şi-a instalat baze militare permanente. Ulterior, Rusia a semnat un 'tratat de alianţă şi integrare' cu Osetia de Sud, valabil pentru 25 de ani şi considerat de liderii georgieni 'un pas spre anexare'.

Sursa: Agerpres

×