x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania eutanasiază 55.000 de păsări, după descoperirea mai multor cazuri de gripă aviară

Germania eutanasiază 55.000 de păsări, după descoperirea mai multor cazuri de gripă aviară

27 Dec 2016   •   16:31
Germania eutanasiază 55.000 de păsări, după descoperirea mai multor cazuri de gripă aviară

Autorităţile germane derulează în prezent operaţiuni de sacrificare a aproximativ 55.000 de curcani, pui şi raţe, după ce virusul gripei aviare H5N8 a fost descoperit la mai multe ferme din landul Saxonia Inferioară, nordul Germaniei, informează Reuters.

Ministrul Agriculturii din landul Saxonia Inferioară a precizat că sacrificarea păsărilor la cele trei ferme unde a fost descoperit virusul H5N8 şi la alte trei care au avut contact cu ele a început în cursul week-end-ului şi urmează să se finalizeze marţi. În plus, a fost instituită o interdicţie de 72 de ore privind vânzarea şi transportul păsărilor din zona afectată.

În ultimele săptămâni, virusul H5N8 a fost descoperit la mai mult de 500 de păsări sălbatice din Germania. Cu toate acestea, cazurile de infectare a păsărilor din crescătorii au fost rare, după ce Guvernul de la Berlin a introdus o serie de norme sanitare dure pentru a evita contactul cu păsările sălbatice, inclusiv ordonând fermierilor să ţină închise păsările.

Mai multe ţări europene precum şi Israelul au descoperit cazuri de gripă H5N8 în ultimele săptămâni, iar unele state au ordonat fermierilor să ţină păsările închise. Franţa a extins restricţiile la întreg teritoriul ţării după descoperirea mai multor cazuri de H5N8. La rândul său, Coreea de Sud a mobilizat armata pentru a ajuta la cea mai mare operaţiune de sacrificare a păsărilor din cauza răspândirii gripei aviare, urmând să fie eutanasiate alte 1,6 milioane de păsări în zonele afectate.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor (OIE) a solicitat celor 180 de state membre, printre care se numără şi România, să sporească măsurile de biosecuritate la ferme, pieţe şi în comerţul cu păsări, pentru a limita răspândirea gripei aviare.

În România, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat că monitorizează sever comerţul intracomunitar şi verifică toate transporturile de păsări care vin din ţările unde, în ultima perioadă, au fost diagnosticate focare de gripă aviară, pentru a preveni pătrunderea bolii pe teritoriul României.

Sursa - AGERPRES

×
Subiecte în articol: germania gripa aviara