x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germanii primesc transport cu 9 euro pe lună ca răspuns la creșterea prețurilor la energie

Germanii primesc transport cu 9 euro pe lună ca răspuns la creșterea prețurilor la energie

02 Iun 2022   •   10:40
Germanii primesc transport cu 9 euro pe lună ca răspuns la creșterea prețurilor la energie

În următoarele trei luni, germanii vor putea călători în țară pentru doar 9 euro pe lună, în cadrul unei campanii de combatere a creșterii costurilor de trai, relatează BBC.

Inițiativa guvernului include toate mijloacele de transport local și regional, cu trenurile, autobuzele și metroul, dar nu și trenurile interurbane.

Biletele ieftine au ca scop, de asemenea, să îi determine pe oameni să renunțe la mașini.

Taxa pe combustibil a fost redusă și ea cu aproximativ 30 de cenți pe litru pentru benzină, ceea ce a dus la scăderea prețurilor sub 2 euro.

Taxa a fost redusă la nivelul minim al UE, tot pentru următoarele trei luni, astfel încât prețurile la motorină sunt, de asemenea, reduse cu aproximativ 14 cenți pe litru.

Compania feroviară Deutsche Bahn se confruntă deja cu supraaglomerarea, întârzierile și anulările, iar perspectiva a milioane de pasageri suplimentari a generat critici la adresa planului.

Mai puțin de 70% din trenurile de lung parcurs au ajuns la timp în aprilie, dar rețeaua feroviară funcționează la o capacitate de doar 80%. Nu au fost raportate probleme feroviare majore în orele de după intrarea în vigoare a planului, miercuri dimineață.

La fel ca în mare parte din restul lumii, germanii au fost afectați de creșterea prețurilor la energie, inflația ajungând luna trecută la 7,9%. Cancelarul Olaf Scholz a declarat miercuri în fața membrilor parlamentului german că principala cauză a creșterii prețurilor a fost invazia Rusiei în Ucraina.

Guvernul federal, din care face parte și partidul Verzilor, a promis celor 16 landuri o compensație de 2,5 miliarde de euro pentru costurile suplimentare cu personalul și combustibilul.

Deși biletul de 9 euro nu include călătoriile interurbane, este posibilă traversarea țării cu ajutorul trenurilor regionale.

Printre măsurile luate pentru a atenua creșterea costului vieții se mai numără o reducere unică de 300 de euro pentru costurile energiei în toamnă pentru cei ce lucrează, un bonus de 100 de euro pentru fiecare copil acordat în iulie, precum și 100 de euro pentru persoanele care beneficiază de alte ajutoare sociale.

Cea mai mare plantă din lume descoperită în largul coastelor australiene

Cea mai mare plantă cunoscută de pe Pământ - o iarbă de mare de aproximativ trei ori mai mare decât Manhattan - a fost descoperită în largul coastelor Australiei.

Cu ajutorul testelor genetice, oamenii de știință au stabilit că o mare pajiște subacvatică din vestul Australiei este, de fapt, o singură plantă.

Se crede că aceasta s-a răspândit dintr-o singură sămânță de-a lungul a cel puțin 4.500 de ani.

Iarba de mare acoperă aproximativ 200 de kilometri pătrați (77 de mile pătrate), au declarat cercetătorii de la Universitatea din Australia de Vest.

Echipa a dat întâmplător peste această descoperire în Shark Bay, la aproximativ 800 km nord de Perth.

Ei își propuseseră să înțeleagă diversitatea genetică a speciei - cunoscută și sub numele de ribbon weed - care se găsește în mod obișnuit de-a lungul unor părți ale coastei Australiei.

Cercetătorii au colectat lăstari din tot golful și au examinat 18.000 de markeri genetici pentru a crea o "amprentă" din fiecare eșantion.

Ei au urmărit să descopere câte plante compuneau pajiștea.

"Răspunsul ne-a uimit - era doar una singură!", a declarat Jane Edgeloe, autorul principal al studiului.

"Asta este, doar o singură plantă s-a extins pe 180 km în Shark Bay, ceea ce o face cea mai mare plantă cunoscută de pe Pământ".


 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: germania