x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gordon Brown: "Ţările din Est au probleme grave"

Gordon Brown: "Ţările din Est au probleme grave"

24 Mar 2009   •   00:00
Gordon Brown: "Ţările din Est au probleme grave"

Premierul britanic, Gordon Brown, a apreciat luni că unele state din Europa de Est se confruntă cu "probleme enorme" din cauza crizei financiare şi au nevoie de un ajutor de urgenţă din partea Uniunii Europene, relatează AFP, citată de Mediafax.

Brown a declarat în faţa deputaţilor britanici că există "probleme enorme în anumite părţi ale Europei de Est şi Centrale" care au fost afectate dur ca urmare a dependenţei lor de capitalul străin provenind de la investitorii tot mai rezervaţi pe fondul crizei.

Potrivit premierului, aceste probleme subliniază necesitatea "unui efort internaţional pentru sprijinirea acestor state care nu dispun de resurse" pentru a-şi reconstrui sistemul bancar. Liderii UE au decis vineri dublarea fondurilor destinate ajutoarelor de urgenţă către Europa de Est, la 50 de miliarde şi alimentarea Fondului Monetar Internaţional cu 75 de miliarde pentru a contribui la gestionarea celei mai grave crize mondiale după 1945. (V.A.)

×
Subiecte în articol: externe