x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia susţine că poate majora producţia de ulei de floarea soarelui, dacă va fi nevoie

Grecia susţine că poate majora producţia de ulei de floarea soarelui, dacă va fi nevoie

29 Mar 2022   •   00:00
Grecia susţine că poate majora producţia de ulei de floarea soarelui, dacă va fi nevoie

Ministerul Agriculturii din Grecia a anunţat luni că producţia de ulei de floarea soarelui poate fi majorată, dacă va fi nevoie, prin creşterea producţiei de ulei destinat consumului gospodăriilor în locul producţiei de biocombustibili, într-un context în care creşterea preţului alimentelor a dus inflaţia la un nivel record, transmite Reuters.

Până acum, Grecia nu s-a confruntat cu probleme în aprovizionare cu produse alimentare, a precizat Ministerul Agriculturii într-un comunicat publicat la finalul unei reuniuni ministeriale prezidate de prim-ministru.

Grecia importă ulei de floarea soarelui din Ucraina. Ministerul Agriculturii de la Atena estimează că importurile de grâu din Ucraina şi Rusia se ridică la aproximativ 250.000 de tone, adică aproximativ 30% din importurile totale de grâu ale Greciei.

"Ministrul Agriculturii a precizat că există întotdeauna posibilitatea creşterii producţiei interne, iar îmbunătăţirea distribuţiei între utilizarea pentru biocombustibili şi utilizarea în gospodării ar putea ajuta de asemenea la creşterea cantităţilor disponibile pentru consum", se precizează în comunicatul de presă, în care nu sunt oferite alte detalii.

Guvernul de la Atena a cerut furnizorilor, supermarketurilor şi altor distribuitori de alimente să declare stocurile de produse pe care le au, inclusiv cele de făină, cereale, îngrăşăminte, hrană pentru animale, ulei de floarea soarelui şi alte uleiuri vegetale. După declanşarea războiului din Ucraina, consumatorii au început să îşi facă stocuri, de teamă că vor apărea probleme în aprovizionare.

Rata anuală a inflaţiei în Grecia a urcat la 7,2% în februarie, cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, din cauza creşterii costurilor cu energia, locuinţele şi transporturile, arată datele oficiale.

Grecia a cerut Uniunii Europene să aprobe acordarea de granturi pentru culturile de grâu şi porumb în perioada 2023-2027, ca un stimulent pentru fermierii greci. 

×
Subiecte în articol: ulei de floarea soarelui