x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grecia vrea măsuri de limitare a prețurilor la electricitate din partea UE

Grecia vrea măsuri de limitare a prețurilor la electricitate din partea UE

18 Apr 2022   •   17:20
Grecia vrea măsuri de limitare a prețurilor la electricitate din partea UE

Autoritățile de la Atena vor să limiteze creșterea prețurilor la electricitate pentru a ajuta consumatorii, în cazul în care UE nu ia astfel de măsuri la nivel comunitar, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului, Giannis Oikonomou, citat de Reuters.

"Dacă nu va exista un răspuns rapid şi imediat la nivel european, vom adopta un plan naţional pentru o nouă intervenţie asupra preţului energiei electrice", a spus Giannis Oikonomou. 

Grecia se află printre statele dependente de importurile de energie din Rusia.

UE este dependentă în proporiție de 40% de gazele naturale ruse și de 25% din necesarul de petrol. 

Atena a cheltuit circa 6 miliarde de  euro pentru subvențiile acordate la facturile de energie electrică pentru consumatorii casnici, fermieri și companii. 


 

×
Subiecte în articol: grecia electricitate ue