x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Grupul german de extremă dreapta Nordadler a fost scos în afara legii

Grupul german de extremă dreapta Nordadler a fost scos în afara legii

23 Iun 2020   •   11:11
Grupul german de extremă dreapta Nordadler a fost scos în afara legii

Ministrul de interne al Germaniei, Horst Seehofer, a hotărât scoaterea în afara legii a grupului de extremă dreapta Nordadler, a anunţat pe Twitter, purtătorul de cuvânt al ministerului, Steve Alter, citat de dpa.

Măsuri ale poliţiei au fost activate în patru landuri germane.

Nordadler este activ îndeosebi în mediul online.

"Extremismul de dreapta şi antisemitismul nu-şi au locul pe internet", a scris Alter.

Grupul, al cărui nume se traduce prin "vulturul nordic", îmbrăţişează ideologia nazistă şi operează sub mai multe nume.

Membrii săi jură credinţă lui Adolf Hitler şi folosesc simboluri şi limbajul regimului nazist. Ei plănuiesc înfiinţarea de aşezări naziste în zone rurale. Grupul este descris ca fiind puternic antisemit. Liderii lui şi-au exprimat simpatia pentru atacul asupra unei sinagogi din oraşul german Halle, pe un grup public al mesageriei Telegram.

În timpul atacului de la Halle un bărbat german a încercat să intre cu forţa într-o sinagogă. După ce a eşuat, el a ucis doi oameni pe stradă şi într-un magazin de kebab. Stephan Balliet, un extremist care avea 27 de ani la momentul faptelor, va compărea în faţa justiţiei germane începând cu 21 iulie.

Scoaterea în afara legii a grupării Nordadler este a treia măsură de acest fel impusă de ministrul de interne german asupra unui grup de extremă dreapta.

×