x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernarea socialistă a închis uşa Uniunii Europene pentru Republica Moldova

Guvernarea socialistă a închis uşa Uniunii Europene pentru Republica Moldova

03 Dec 2019   •   22:10
Guvernarea socialistă a închis uşa Uniunii Europene pentru Republica Moldova

Guvernarea socialistă a închis uşa Uniunii Europene pentru Republica Moldova, dar nu merge pe un demers antieuropean făţiş de frica revoltelor sociale de genul celor care au dus la căderea regimului (Viktor) Ianukovici în Ucraina, a declarat marţi, pentru Europa Liberă, expertul în securitate Dumitru Mânzărari, fost secretar de stat în Ministerul moldovean al Apărării.

„Nu vor spune în mod deschis că am închis uşa pe direcţia apropierii de Europa, ceea ce de fapt se întâmplă realmente: uşa spre Europa pentru Moldova a fost închisă de aici, de acasă, de către guvernarea socialistă. Populaţia este liniştită cu fraze că vom continua colaborarea cu Uniunea Europeană, însă, în spatele cortinei, în spatele scenei se lucrează intens anume pentru a bloca orice iniţiativă cu UE şi de a ne ancora mai puternic în relaţia cu Federaţia Rusă, de a ne face mai vulnerabili faţă de Rusia prin diferite iniţiative economice şi politice”, susţine el.

Referitor la iniţiativa guvernului condus de premierul Ion Chicu privind deschiderea unor noi aeroporturi internaţionale pe teritoriul republicii, reiterată luni şi de către preşedintele Igor Dodon (foto), fostul oficial moldovean consideră că altele sunt raţionamentele decât cele invocate de către guvernanţi: reducerea preţului şi creşterea competiţiei cu alte aeroporturi internaţionale.

De fapt, „se foloseşte un argument economic pentru deschiderea aeroportului din Tiraspol (Transnistria)”, a apreciat expertul menţionat, invocând în acest sens considerente militare. În cazul în care s-ar deschide aeroportul din Tiraspol aceasta ar permite Federaţiei Ruse să-şi consolideze prezenţa şi influenţa în Republica Moldova şi va duce de asemenea la creşterea independenţei economice şi politice a regimului separatist din Transnistria, apreciază el.

Deschiderea unui aeroport la Comrat - conform unor speculaţii în presa de la Chişinău - ar servi de asemenea intereselor Rusiei, în opinia sa.

„Republica Moldova nu are nevoie de mai multe aeroporturi. Cred că după cum se dezvoltă situaţia economică şi demografică (în republică), există riscul ca nici Aeroportul Internaţional Chişinău să nu fie folosit la capacitatea sa maximă”, apreciază expertul citat, adăugând că deschiderea de noi aeroporturi „va genera în consecinţă un potenţial pentru ca o forţă străină să poată aduce rapid la noi forţe militare pe calea aerului”.

„Din motivul că nu avem frontiere terestre cu Rusia, aşa cum are Ucraina, o invazie ascunsă, prin procură, adică prin omuleţii verzi pe calea terestră, aşa cum a fost în Ucraina, este mai puţin probabilă, însă pe calea aerului este chiar foarte posibilă”, a declarat el, avertizând împotriva celor mai negative posibile scenarii, a căror probabilitate creşte în condiţiile guvernării actuale de la Chişinău.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: republica moldova ue