x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul român, sub ameninţarea vrăjitoarelor

Guvernul român, sub ameninţarea vrăjitoarelor

de Carmen Plesa    |    06 Ian 2011   •   20:50

Brăţara, flacăra violet, energiile ne­gative şi, bineînţeles, Dracula şi Ceauşescu au adus ieri România  în jurnalele de ştiri şi în paginile ziarelor din întreaga lumea.

„Vrăjitoarele ameninţă cu blesteme Guvernul român”, a anunţat BBC, citând un reportaj al Associated Press despre cum văd vrăjitoarele şi ghicitoarele din ţara noastră faptul că vor trebui să plătească impozite pentru veniturile pe care le obţin.

„Vrăjitoare din estul şi vestul ţării se vor aduna pe malurile Dunării pentru a protesta faţă de noua lege şi ca să arunce blesteme asupra politicienilor care au implementat-o”, a scris cotidianul britanic The Guardian. Grupul de vrăjitoare plănuieşte să arunce mătrăgună în apele fluviului, pentru ca răul să se abată asupra celor care au fost de acord cu impozi­tarea veniturilor pro­venite din vrăjitorie.

Brăţara Bu­zea, „regina vrăjitoa­re­lor”, care sus­ţine că blestemele ei nu dau niciodată greş, a declarat pentru AP că va face îm­potriva politicienilor o vrajă în care va utiliza excremente de pisică şi un câine mort. Associated Press mai notează că ameninţările cu bles­te­me nu vor fi luate în glumă într-o ţară cu o lungă tradiţie în ceea ce pri­veşte supers­ti­ţiile, ce sunt tolerate în parte chiar şi de Biserica Ortodoxă.

Presa in­ternaţională mai arată că în România pre­şedintele şi consilierii săi poartă mov joia. Este amintit şi faptul că Mir­cea Geoană, învinsul alegerilor pre­zidenţiale din 2009, a susţinut că a fost ţinta unor atacuri energetice din partea consilierilor lui Băsescu, ceea ce a făcut să aibă o prestaţie sla­bă în cadrul unei confruntări electorale televizate.

The Guardian a mai notat că până şi Nicolae şi Elena Ceau­şescu aveau propria lor vrăji­toa­re.

„Vremuri grele pentru vrăjitoarele din ţara lui Dracula”, au anunţat şi televiziunile franceze, discutând despre „drama” fiscală, iar presa spaniolă prin Clarin a concluzionat, discutând pe aceeaşi temă, că „Dra­cula ar fi un cetăţean respectabil în România de azi”.

×
Subiecte în articol: externe vrajitoare