x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Guvernul sirian a demisionat

Guvernul sirian a demisionat

de Irina Cristea    |    Marina Constantinoiu    |    29 Mar 2011   •   15:07
Guvernul sirian a demisionat
Sursa foto: /AFP/Mediafax

158777-louai-beshara-afp-888753-01-02.jpgGuvernul sirian a demisionat, pe fondul unor mişcări de protest fără precedent la adresa regimului politic al preşedintelui Bashar al-Assad. Într-o ţară ce deţine un rol crucial în Orientul Mijlociu şi care nu s-a confruntat niciodată cu asemenea “valuri” de la venirea la putere a preşedintelui, în anul 2000, schimbarea Guvernului este un moment extrem de important. Anunţul a fost făcut de premierul demisionar, Naji Otri, iar AFP cita o sursă anonimă potrivit căreia Executivul va fi înlocuit în 24 de ore. Otri este premier al ţării din 2003, cea mai recentă remaniere guvernamantală din Siria având loc în 2009.

De două săptămâni, în mai multe oraşe din Siria au loc proteste antiguvernamentale. Cel puţin 130 de persoane au fost ucise în cadrul operaţiunilor de reprimare a manifestanţilor. În paralel, au avut loc manifestaţii de suţinere a preşedintelui al-Assad. Partizanii acestuia au ieşit în stradă inclusiv ieri, la Damasc. Peste 2.000 de persoane şi-au manifestat susţinerea faţă de preşedinte, cu scandări de genul: “Cu sângele nostru, cu sufletul nostru, ne vom sacrifica pentru tine, Bashar”, “Allah, Siria, Bashar şi asta e tot”, “Unul, Unul, Unul, poporul sirian este unul”.

“Dacă există o ţară unde protestele ar putea arunca în aer întregul Orient Mijlociu, acea ţară e Siria”, se arată într-un comentariu al revistei Foreign Policy, pe pagina online. Parte a axei Teheran-Damnasc-Hezbollah, “această ţară face parte din ceea ce mulţi numesc unicul bastion împotriva hegemoniei americano-israeliene”. Problemele interne ar putea slăbi Siria, punând în dificultate viabilitatea întregii axe – moment în care aliaţii săi ar putea recuge la comportamente sau atitudini riscante şi periculoase pentru a contrabalansa, mai ales în condiţiile în care slăbirea Siriei ar putea scădea autoritatea Iranului în lumea arabă şi va priva Hezbollahul din Liban de aliatul său de bază.

Situaţia Siriei este îngrijorătoare şi pentru Turcia. “Damascul este piatra de temelie a ambiţioasei agende a Ankarei în lumea arabă. Pe măsură ce relaţia Turciei cu Israelul s-a deteriorat în ultimii ani, cea cu Siria a înflorit. Unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte comune este crearea unui bloc economic ce-ar include Turcia, Siria, Libanul şi Iordania, devenit cumva realitate în urma deciziei de a renunţa la vize. Dacă în Siria se declanşează o bătălie pentru putere, proiectul ar trece pe linie moartă. Un scenariu şi mai rău ar fi o schimbare de regim la Damasc”, mai scrie Foreign Policy.

De pe urma tensiunilor din Siria ar avea de câştigat Egiptul, al cărui nou regim va dori să joace un rol mai activ în lumea arabă. Un rol diferit, însă, de cel jucat în era Hosni Mubarak – complicitate cu Israelul.

Siria este un jucător-cheie pe toate aceste fronturi – Iran, Irak, Turcia, Liban, teritoriile palestiniene, Israel. Problemele sale interne ameninţă să răstoarne situaţia şi să schimbe complet regulile jocului, adăugând o ameninţare în plus la adresa securităţii în regiune. “Iar din toate pericolele ce pândesc acum Orientul Mijlociu, cel mai grav, poate mai grav decât o ciocnire arabo-israeliană, este cel al sectarismului, care ar otrăvi relaţiile dintre state dar şi din interiorul statelor şi va alimenta ura, intoleranţa şi neîncrederea”, indică sursa citată.

×
Subiecte în articol: externe siria