Acesta spune că Ucraina nu ar trebui să cedeze Rusiei teritorii iar statele occidentale să stabilească clar ce se poate discuta și ce nu.
Kissinger este de origine evreiesco-germană și s-a născut la Furt în 1923. A fusgit din Germania nazistă îmn 1938. A fost secretar de stat și consilier pentru securitate națională timp de circa un deceniu, de la sfârşitul anilor 1960 până la sfârşitul anilor 1970. În 1973, a primit Premiul Nobel pentru Pace ca urmare a încheierii acordului de încetare a focului şi de retragere a SUA din Vietnamul de Nord.
Și Mihailo Podoliak, consilierul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, care a făcut parte din delegaţia ucraineană la negocierile de pace cu Rusia din martie 2022, a spus că Ucraina nu va relua deocamdată discuțiile cu Rusia. Acestea ar putea fi reluate după victorii tactice semnificative ale forțelor ucrainene.
"Este lumea iluzorie a unei ţări mari. Dar, de fapt, Rusia nu este o ţara aşa de mare, ci o ţară mică şi stranie. Ea dispune doar de arme nucleare, multe arme convenţionale şi resurse energetice", a afirmat acesta pentru DW.
De cealaltă parte, șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a spus duminică, la o reuniune a Ligii Arabe de la Cairo, că Moscova este pregătită să discute cu Kievul "într-o gamă largă de probleme", dar procesul de negocieri nu depinde de partea rusă.
"Nu avem nicio prejudecată împotriva reluării negocierilor într-o gamă mai largă de probleme. Dar aceasta nu depinde de noi, pentru că autorităţile ucrainene, de la preşedinte până la numeroşii săi consilieri, declară constant că nu vor exista negocieri până când Ucraina nu va învinge Rusia pe câmpul de luptă", a spus acesta, acuzând influența Occidentului asupra administrației de la Kiev.
De asemenea, mai mulți oficiali ruși au spus că ofensiva forțelor ruse în Ucraina va continua și dincolo de regiunea Donbas.