Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Germania a reprezentat mereu un etalon. Ce se întâmplă în Germania astăzi e foarte probabil să se întâmple în România peste câţiva ani sau, când vine vorba de lucruri neplăcute, să se fi întâmplat deja. Cotidianul german Die Welt analizează criza puternică care a lovit presa germană. “De mai multe săptămâni, media germană este bombardată cu veşti despre demiterile redactorilor-şefi. Ce s-a întâmplat cu locul de muncă atât de râvnit în urmă cu puţin timp şi cine mai este dispus să se înhame la un asemenea travaliu?”, se întreabă cei de la Die Welt.
Propriul tău şef
La începutul anilor 2000, când bloggurile au împânzit internetul, jurnaliştii au încercat să le explice cititorilor ce va însemna această revoluţie media. Optimiştii foloseau argumente precum: printr-un blog fiecare poate să devină propriul său redactor-şef. O scuză penibilă când devii şef peste o singură persoană care eşti chiar tu. Pe de altă parte, există un adevăr, cel al unui job râvnit de restul jurnaliştilor în tentativa lor de a arăta cum funcţionează cu adevărat jurnalismul la vârf.
Între timp, redactorii-şefi sunt cei mai demni de milă membri ai pieţei muncii, mai rău decât antrenorii de fotbal. Şi ei au un loc de muncă râvnit de toţi şi convingerea că oricine ar putea face asta dacă ar fi lăsat, însă antrenorii au din când în când şansa să dea lovitura prin eliminarea unui favorit dintr-o competiţie. Succesul redactorului-şef nu este contabilizat de nimeni. Cititorului îi este indiferent cine îi pune ziarul sau site-ul la dispoziţie, în timp ce în branşă domneşte scepticismul de durată. Orice succes este tratat ca o excepţie întâmplătoare. Tocmai de aceea factorii de decizie devin tot mai absenţi în materie de sentimente, notează sursa citată.
Adaptare
Media germane nu au fost luate tocmai prin surprindere de demiterile unor redactor-şefi, ci mai mult de soluţiile alese pentru înlocuirea lor. Dominik Wichmann, redactorul-şef al publicaţiei Stern, şi Jorg Quoos, redactorul şef al revistei Focus, au fost demişi în aceeaşi zi. Şeful de la revista Spiegel a fost dat afară cu o săptămână înainte. Evident că blogurile au anunţat demiterile cu mult înainte ca ele să fie oficializate. Nici nu s-a uscat cerneala de pe hârtiile de despărţire, că anumite bloguri conduse de şefii unui Leadership Academy sau alţii de la un Digital Consultant notau la unison despre ce ar trebui să facă un redactor-şef ca să reziste pe piaţă. “Încă sunt câţiva care nu au auzit de aceste recomandări. Probabil, fiindcă sunt încă rezistenţi la consiliere. Nebunia în toată tevatura asta este că, deşi comentatorii susţin contrariul, media print se descurcă încă bine. Procesul de rebrand-uire s-a încheiat demult. Sunt susţinute echipe de investigaţie, publicul ţintă este întreţinut şi există interes ca tot conţinutul să fie pe înţelesul şi pe placul cititorului, dând de lucru redacţiei şi colegilor tineri. Dovedesc forţă în dezbateri şi în opinii, dar şi competenţă în anumite zone neglijate de ceilalţi, în special moda şi temele feminine, altele decât cele ilustrate în bikini. Toate deţin de mult timp site-uri pe măsură, unde nu doar că ai ce citi, însă poţi să intervii şi cu propriile comentarii critice”, amintesc jurnaliştii germani.
Pe placul tuturor
Redactorii-şefi, care au gândit, implementat şi condus acest proces dureros de transformare nu au nici un beneficiu de pe urma lui. Produsele lor nu au însemnătate socială, ceea a dus la pierderea de culoare şi de cititori. Asta şi fiindcă obligaţia de a relata punctual i-a făcut să cedeze tot mai mult conţinut pe net, gratis. Reţeta de succes pare să aparţină bloggerilor, dar asta nu poate recunoaşte niciun redactor-şef. El sau ea stă în redacţie la un birou, care de multă vreme nu mai e izolat de restul redacţiei şi ştie că trebuie să le facă pe plac tuturor, dar absolut tuturor. Cititorilor vechi, pe care nu îşi permite să îi piardă, cititorilor tineri, pe care trebuie să îi câştige, colaboratorilor online şi print, clienţilor de publicitate, care au devenit tot mai mofturoşi, dar şi patronatului, care aşteaptă să culeagă pofitul şi nu va ezita să îl demită dacă targetul nu a fost atins.
Misiune imposibilă?
“Redactorul-şef trebuie să genereze click-uri, trebuie să vândă lemnul mort tipărit, trebuie să se acomodeze stărilor de spirit ale editorialiştilor şi patronilor, trebuie să fie vizibil în reţelele de socializare, să adune like-uri pe Facebook şi să aibă o viziune inovativă şi o campanie de marketing proprie. Rămâne un mare semn de întrebare cum va putea el să atingă toate aceste scopuri într-o lume în care nu te baţi doar împotriva altor publicaţii, ci şi împotriva Facebook-feeds, Youtube-video sau jocurilor de pe telefonul mobil. Orice ţi-ai propune să faci, nu este suficient. Nu de puţine ori ne întrebăm dacă aşa ceva este cu adevărat posibil şi dacă există cineva care chiar reuşeşte asta. Unii reuşesc cât de cât, dar tocmai ei sunt cei pe care ii compătimim în ultima vreme. În urmă cu 20 de ani redactorii-şefi îşi permiteau gesturi grandioase, orgolii nemărginite, obiceiuri scurile şi mult mai multă personalitate”, mai scrie sursa citată.
Print vs new media
“Vorbim de o epocă apusă în care existau sume mari de bani, iar opţiunile în drum spre birou erau restrânse. Nu aveai de ales între atâtea publicaţii online şi nici posibilitatea să citeşti de pe telefonul mobil ce a mâncat vecinul tău aseară. Între timp, nu doar bloggerii, ci toată lumea a devenit propriul său redactor-şef, colectând informaţia aşa cum îşi doreşte. Ce rămâne de făcut pentru un redactor-şef? Acelaşi lucru ca şi până acum: să lupte pentru fiecare cititor, să dreseze neîntrerupt circul, să explice oamenilor cu bani de ce ar trebui să investească în loc să economisească. Între timp să facă şi ziarul, chiar dacă o să îi rămână tot mai puţin timp pentru asta. Întrebarea este dacă redactorii-şefi îşi mai doresc asta. Există o viaţă bună la fel de plătită şi departe de această muncă lipsită de recunoştinţă. La câteva zile după ce a fost demis, Dominik Wichmann a postat poze cu el în munţi. Părea mai destins şi mai liniştit. Tot cu un selfie din munţi, Julia Jakel, directorul editurii Gruner+Jahr AG&Co, de care aparţine printre altele şi revista Stern, a anunţat pe Facebook că 400 de angajaţi vor fi disponibilizaţi”, scriu în încheiere cei de la Die Welt.
