x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Impuscati-ma!

Impuscati-ma!

de Anca Aldea    |    04 Ian 2006   •   00:00
Impuscati-ma!

"Macelarul din Bagdad", arestat in 2003 de fortele americane, a aflat ca s-ar putea alege cu o condamnare la moarte. Motiv pentru care le-a marturisit avocatilor dorinta de a fi ucis prin impuscare.

Fostul presedinte irakian, aflat in custodia fortelor americane, le-a marturisit avocatilor ca prefera sa fie impuscat de plutonul de executie, decat sa fie spanzurat.

VITEAZUL. "Nu acord vietii mele o valoare prea mare. Nu ma tem de moarte. Toti murim la un moment dat", i-a spus "macelarul din Bagdad" lui Issam Ghazzawi, unul dintre aparatorii sai. Potrivit cotidianului Washington Times, care citeaza spusele avocatului, fostul presedinte irakian se pare ca nu se teme de moarte si se asteapta ca magistratii care prezideaza Tribunalul Special Irakian, unde se judeca procesul lui Saddam, sa nu ii acorde castig de cauza. Impreuna cu sapte dintre fostii sai acoliti, "macelarul din Bagdad" este acuzat, intre altele, de uciderea a 148 de persoane in satul stiit Dujail, in 1982. Procesul a fost intrerupt in decembrie pentru o binemeritata pauza de aproape o luna. Dupa 24 ianuarie vor urma si alte audieri, marturii si prezentari de documente referitoare la implicarea directa a celor opt acuzati in masacrul de la Dujail.

INTALNIRE LA SUBSOL. In articolul publicat ieri, Washington Times il citeaza si pe Ramsey Clark, fost sef al Departamentului de Justitie din SUA, care s-a alaturat echipei de avocati care il reprezinta pe Saddam Hussein. Ramsey si Issam au avut o intrevedere tÃşte-Ã -tÃşte cu clientul lor la 7 decembrie, intr-un birou aflat la subsolul Tribunalului Special. Aici, Saddam a aflat ca exista posibilitatea de a fi condamnat la moarte. A strigat: "Eu sunt comandantul-sef al fortelor armate. Prefer plutonul de executie. Sunt comandantul-sef". Apoi a adaugat: "Este singura maniera adecvata de a executa un fost lider militar". A simtit nevoia sa comenteze: "Bineinteles ca nu sunt vinovat, dar stiu ca ei vor sa ma vada mort. Faptul ca ma ameninta cu moartea nu inseamna nimic pentru mine. Nu-mi pasa. Viata oricarui irakian este la fel de pretioasa ca a mea."

POTRIVIRE
"Eu sunt comandantul-sef al fortelor armate. Prefer plutonul de executie. Este singura maniera adecvata de a executa un fost lider militar." - Saddam Hussein

×
Subiecte în articol: externe