x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Încăierare sângeroasă într-o închisoare din Mexic

Încăierare sângeroasă într-o închisoare din Mexic

15 Aug 2009   •   00:00

Nouăsprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 20 au fost rănite în cursul unei încăierări izbucnite vineri seara într-o închisoare din statul Durango din nordul Mexicului.



Mulţi dintre cei ucişi au fost împuşcaţi în confruntarea dintre bande rivale din închisoarea oraşului Gomez Palacios, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Securităţii din Mexic, adăugând că în prezent autorităţile încearcă să afle cum au ajuns deţinuţii în posesia armelor.

În statul Durango s-au înregistrat în ultimele luni numeroase ciocniri violente între cartelurile drogurilor, însă nu se poate deocamdată spune dacă incidentul din închisoare are legătură cu drogurile. Deţinuţii din respectiva închisoare erau consideraţi cu risc redus sau mediu.

Cel puţin 13.000 de persoane au murit în violenţe legate de droguri de când actualul preşedinte Felipe Calderon a fost învestit în funcţie, în decembrie 2006. Numai anul acesta 4.000 de persoane au fost ucise în confruntările dintre clanurile rivale sau dintre bandele criminale şi forţele de ordine.

Sursa: Antena3

×
Subiecte în articol: externe